Corespondenţă din Istanbul: Pe urmele marilor fotbalişti, la Inalta Poartă

0
502

istanbulTurcia a fost mereu o ţară aflată la mare „căutare” printre fotbaliştii români. Chiar dacă pare greu de crezut, în SuperLig (primul eşalon fotbalistic din Turcia) jucătorii români şi-au făcut apariţia încă din 1968. Fotbalişti cu nume la echipele din Divizia A au găsit diferite „portiţe” prin care şi-au obţinut de-a lungul timpului dreptul de a evolua sub emblema echipelor din Ţara Semilunei. De la Ion Nunweiller în ’68, până la Hagi, Popescu, Pancu şi Kiriţă mai recent, fotbaliştii români au făcut carieră dincolo de Bosfor, iar turcii au ştiut cum să fie recunoscători pentru asta. Astăzi, alături de Lucian Ionescu, fost jurnalist la ProSport şi Gazeta Sporturilor, în prezent colaborator la Adevărul şi totodată director de imagine la divizionara secundă CS Otopeni, vă prezentăm o scurtă incursiune în Istanbul, oraşul care adăposteşte peste 17 milioane de suflete, loc în care fotbalul este a doua religie, iar toţi comercianţii îţi oferă „discount-ul Hagi”, atunci când aud de conaţionalul nostru.

            Motiv de mândrie: campioana îşi arborează steagurile în Istanbul

            Pe toate străzile din Istanbul stau mândre steagurile formaţiei Galatasaray. Ai spune că te afli în Galata, cartierul de bază al grupării la care Gică Hagi şi Gheorghe Popescu s-au făcut cunoscuţi. Realitatea este alta. La sfârşitul fiecărei stagiuni, campioana capătă dreptul pentru cel puţin un an, de a-şi arbora steagurile în fiecare colţ al oraşului. 2013 este anul suporterilor Cim Bom Bom. „Galata” a câştigat titlul după mai bine de un deceniu, iar asta trebuie să o ştie toţi, de la turişti până la fanii rivalelor.

           „Il Luce” supervizorul…

            Fără îndoială, Mircea Lucescu este un nume poate la fel de cunoscut turcilor ca şi Gică Hagi. Tehnicianul român a pregătit două dintre „forţele” fotbalului turcesc: Galatasaray (2000 şi 2002) şi Besiktaş (între 2002 şi 2004), alături de care a câştigat Super Cupa Europei (ediţia 2001 – 2002) şi două titluri de campion (2001 – 2002; 2002 – 2003). „Despre Nea Mircea (n.r. Lucescu) am doar vorbe frumoase. De trei ori am vizitat Turcia pentru materiale şi reportaje cu români, fie că au fost vorba de Hagi sau Lucescu, însă întotdeauna experienţele trăite lângă el a fost incredibile. Îl cunosc de pe vremea când scriam la Sportul Românesc şi lucram pentru revista Giuleştina (n.r. actuala „Forza Rapid”, revista oficială a suporterilor giuleşteni). Mai târziu, datorită lui am ajuns ofiţer de presă în Giuleşti”, ne-a spus Lucian. Prieten la cataramă cu Daniel Pancu, jucător marcant în istoria Rapidului, dar şi al turcilor de la Beşkitaş, Lucian ne-a povestit câteva dintre experienţele trăite de fotbaliştii români în Turcia. „Pe vremea când cei doi apărau culorile formaţiei Beşiktaş, club care reprezintă unul dintre cele mai luxoase cartiere din Istanbul (n.r. – Kadikoy), toţi componenţii echipei primiseră locuinţe acolo. Nea Mircea locuia la ultimul nivel, al unei clădiri de apartamente, care era încercuită de altele în care locuiau jucătorii predispuşi problemelor din viaţa extrasportivă. Din apartamentul antrenorului puteai vedea ce fac jucătorii respectivi. Dacă sunt acasă, pe terasă, dacă beau sau dacă s-au culcat”.

            „Furtuna” Bulent Korkmaz

            Se întâmpla prin 2003 – 2004, la un derby între Galata şi Beşiktaş, pe Ali Sami Yen, arena fanilor Cim Bom Bom. Pe durata partidei, la un moment dat se întâlnesc într-un tackling dus dincolo de limita regulamentului Bulent Korkmaz, unul dintre cei mai de temut apărători din istoria Galatei şi Daniel Pancu, mijlocaşul român de la Beşiktaş. Ambii jucători puternici, aprigi la mânie, s-au contrat pe toată durata meciului. Kormaz l-a ameninţat pe Pancu, cu moartea, iar românul i-a replicat, spunându-i că după meci problema va fi rezolvată bărbăteşte. Imediat după partidă, fundaşul Galatei a năvălit în vestiarul oaspeţilor, aruncând uşa din balamale. Conflictul a degenerat într-o bătaie în toată regulă, fiind aplanat abia la intervenţia celor doi tehnicieni.

            Împăratul a ordonat: „Centrează!”

            Lucian ne-a povestit o altă experienţă reală şi necunoscută publicului larg, trăită în Ţara Semilunei. Într-una din călătoriile la Istanbul a fost găzduit chiar de fostul internaţional român, Florin Bratu, pe atunci jucător al formaţiei Galatasaray. În timp ce priveau strâmtoarea Bosforului, într-una din deja tradiţionalele plimbări pe faleză, Lucian l-a întrebat pe Bratu care este cauza ineficienţei sale, fiind foarte cunoscut faptul că şi în situaţii de 1 la 1 cu portarul advers „Bratone” nu „trăgea” la poartă, ci îl căuta pe imperialul Hakan Sukur, colegul său din atac pentru a-i pasa, ca acestuia să îi fie acontată reuşita. „Lucian, mă jur că ce urmează să îţi spun e pe deplin adevărat. Împăratul (n.r. porecla cunoscutului tehnician turc Fatih Terim ) mi-a spus ca întotdeauna să îi pasez lui Hakan (n.r. Sukur). Prima dată am crezut că glumeşte, apoi mi-a reproşat acest lucru. De atunci mereu ridic fruntea şi îl caut în teren”, au fost cuvintele fostului internaţional român.

            Pantera din Kadikoy

            În 2005, pe vremea când Daniel Pancu evolua pentru Besiktaş Istanbul, mijlocaşul român şi-a „căpătat” porecla de „Pantera din Kadikoy” (n.r. Kadikoy cartierul de casă al formaţiei Besiktaş). Cum s-a întâmplat? La un derby dintre Beskitaş şi Fenerbache, jucătorul român a fost introdus în teren în minutul 76. Patru minute mai târziu, oaspeţii, căci partida s-a jucat pe Sukru Saracoglu, au rămas în inferioritate numerică, după eliminarea portarului Cordoba. Între buturile formaţiei BJK a intrat „Pancone”. Timp de 15 minute (zece regulamentare plus cinci de prelungiri) fostul internaţional român a făcut minuni în poartă, scoţând două „mingi grele”, punând astfel umărul serios la victoria „vulturilor”. Imediat după jocul câştigat în deplasare cu 4 la 3 în faţa „canarilor galbeni”, departamentul de marketing al grupării din Turcia a scos la vânzare tricouri omagiale cu numele jucătorului român, alături de numărul 1.

            Musulmanul din Obor

            La un an după aducerea lui Nunweiller III (n.r. 1968), Fenerbahce îşi blindează apărarea cu portarul dinamovist Ilie Datcu. Fost jucător la Dinamo Obor şi Dinamo Bucureşti, Datcu a jucat mai multe meciuri şi în echipa naţională, fiind în top cinci al portarilor români în anii ’60. Datcu avea contract cu Fenerbahce până în 1971, dar a apărat poarta „canarilor galbeni” până în 1975. Nu a fost vorba de o prelungire a aprobării date de forurile de la Bucureşti, ci Datcu a devenit primul fotbalist care „a rămas afară” în epoca Ceauşescu. Pentru a nu fi urmărit de vreo suspendare cerută de Federaţia Română de Fotbal, turcii au recurs la un artificiu etnic: l-au naturalizat pe român, care, trecând la religia mahomedană, a devenit Ilyas Datca. Fostul dinamovist figurează în istoria clubului ca fiind unul dintre cei mai buni portari şi a disputat 220 de meciuri sub culorile galben-albaştrilor. Dintre cei 104 stranieri care au evoluat până în prezent la Fenerbahce, Datcu se află pe locul 3 după numărul de jocuri disputate, după nigerianul Uche Okechukwu, care a jucat 293 de meciuri între 1993 şi 2002, şi brazilianul Alex (acesta joacă aici din 2004 şi are la zi 273 de apariţii în echipă). După retragerea din activitate, Datcu a devenit antrenor secund, antrenor cu portarii (el este cel care l-a descoperit pe celebrul portar Rustu Recber) până acum doi ani, când s-a retras din fotbal. În 2002 el a fost secund al lui Mircea Lucescu la Beşiktaş Istanbul.

            Despre presa din Istanbul

            Relaţiile foarte bune cu românii care au evoluat în Turcia, precum şi desele călătorii la meciurile la care activau jucători şi antrenori români, au făcut ca Lucian Ionescu să cunoască noi oameni din presa de la Istanbul. Printre aceştia Ali Ahmet, un jurnalist trecut de prima tinereţe, redactor şef pe fotbal intern la cotidianul Hurriyet, care a avut amabilitatea în cele zece minute petrecute de el la o cafea pe malul Bosforului să ne împărtăşească părerea sa despre mass-media din Turcia. „În Istanbul sunt două cotidiane mari, de calitate, care sunt citite în medie de trei milioane de oameni. Vânzările depăşesc zilnic 500.000 de exemplare. Este vorba de Hurriyet şi Sabah. Ambele în 32 de pagini, cu apariţie zilnică. În rest, sunt peste 50 de publicaţii. Zaman este singura publicaţie care le întrece pe cele două, datorită caracterului său religios prin care vinde un milion de exemplare zilnic. În afară de Sabah şi Hurriyet, la care lucrează 90% din personalul CNN Turcia, celelalte publicaţii trăiesc din articole mincinoase, în care se caută senzaţionalul, prin titluri pompoase. La noi poţi să citeşti orice ştire, indiferent de cât de incredibilă ţi se pare. Tocmai de aceea, în urmă cu mult timp s-a căpătat obiceiul ca după un interviu sau o declaraţie în exclusivitate, reporterul să se fotografieze cu persoana intervievată, pentru ca articolul său să capate credibilitate”. În ediţia următoare a cotidianului OPINIA veţi afla ultimele noutăţi despre buzoienii prezenţi la Belek, despre cum un jurnalist român a ajuns „regele” competiţiilor amicale din Antalya, despre maniera în care turcii câştigă sute de milioane de euro din fotbal şi cum polul golfului s-a mutat într-o staţiune de 750 de persoane.

            Lista românilor care au evoluat în Turcia până în ‘89

            Ion Nunweiller III (Dinamo) – Fenerbahce (1968–1970)

            Lică Nunweiller IV (Dinamo Bacău) – Beşiktaş JK (1969 – 1970)

            Ion Motroc (Rapid) – Altay Izmir (1969–1970)

            Viorel Kraus (FC Argeş) – Altay Izmir (1969–1970)

            Octavian Popescu (Jiul) – Mersin Idmanyurdu (1969–1971)

            Ilie Datcu (Dinamo) – Fenerbahce (1969–1975), Giresunspor (1975–1976)

            Gheorghe Constantin (Steaua) – Kayserispor K (1969-1971)

            Emerich Jenei (Steaua) – Kayserispor K (1969-1971)

            Mircea Sasu (Farul) – Fenerbahce (1970–1971)

            Ion Barbu (FC Argeş) – Beşiktaş JK (1970–1971)

DISTRIBUIȚI
Articolul precedent“Gimnastica buzoiană şi pepiniera de antrenori” în viziunea lui Petrică Boboc
Articolul următorCorespondenţă din Belek: Reţeta succesului din raiul fotbalistic al Turciei
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, jurnalist Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ