Gloria Buzău, rampă de lansare spre fotbalul mare

0
522
gloria-buzau
Gloria Buzău, „pepinieră” pentru primele două ligi

Politica din ultimii trei ani de zile în care a fost condus cel mai galonat club de fotbal din judeţ a dat naştere la tot felul de situaţii hilare, în mijlocul cărora s-a aflat Gloria Buzău. Unul din cazurile cele mai neobişnuite, prin care a trecut formaţia din Crâng îl prezentăm astăzi. Principala formaţie a buzoienilor a reuşit să alimenteze “cu succes” în ultimii trei ani primele două ligii de fotbal, chiar dacă rezultatele echipei nu au fost direct proporţionale cu valoarea fotbaliştilor din lot.

“Lesă” scurtă şi chef de ducă

În stagiunea 2010 – 2011, buzoienii s-au aflat pe locul 10 în ierarhia finală. Probeleme financiare, restanţele către jucători, precum şi contractele cu o durată de 6 – 12 luni au făcut ca gruparea fanion a judeţului să piardă mai mulţi jucători care mai devreme sau mai târziu au făcut pasul spre primele eşaloane. Portarii Sârbu, Zdrâncă şi Coman au fost printre puţinii care au rămas la echipă şi în stagiunea imediat următoare. Fundaşul Filip s-a transferat la Săgeata Năvodari (n.r. locul trei în liga secundă la momentul respectiv), pentru ca acum să evolueze la Delta Tulcea (n.r. locul 5 în L2); frăţii Mădălin şi Costin Puşcă au părăsit echipa buzoiană, fiind ofertaţi de echipe precum CF Brăila şi Unirea Slobozia; Spătaru a preferat liga a III-a, ajungând la ACS Berceni, una din echipele care “trage” la promovarea în eşalonul secund; mijlocaşul Boboc a semnat cu CF Brăila, la fel ca şi atacantul Adrian Câmpeanu, în timp ce mijlocaşul Nicolae Zuluf, un alt tânăr jucător, fotbalist de perspectivă, a parafat o înţelegere cu Victoria Brăneşti, fiind în prezent titular de necontestat în garnitura primei divizionare Concordia Chiajna. La începutul stagiunii 2010 – 2011, buzoienii au fost părăsiţi şi de vârful Răzvan Radu, care s-a înţeles cu Delta Tulcea, ajungând astăzi să îmbrace tricoul primei divizionare Gloria Bistriţa.

Aceeaşi Mărie, altă pălărie

Anul de graţie 2012, sezon în care buzoienii au retrogradat în liga a III-a, după ce la finele stagiunii precedente acumulaseră doar 23 de puncte din 30 de jocuri, fapt care i-a dus pe penultima poziţie în ierarhia finală a clasamentului. Din echipa antrenată de Mihai Ciobanu şi Marcel Ploaie (n.r. la finele stagiunii) nu au mai rămas decât câţiva jucători. Amăgit cu postul de antrenor de portari, Dan Zdrâncă a părăsit definitiv Crângul, la fel ca alţi jucători precum Balaban, Nicolae, Buga şi Iamandi. Fundaşul Andrei Berceanu (n.r. 23 ani) a ajuns la prima divizionară Gloria Bistriţa, după ce a fost la un pas să semneze cu Delta Tulcea, la fel ca şi Lucian Stroe (n.r. 23 ani) transferat tot de bistriţeni; “internaţionalul” de tineret Ionel Ţabăra (n.r. 23 ani) s-a înţeles cu oficialii formaţiei Farul Constanţa (liga a II-a); mijlocaşul Andrei Stan (n.r. 19 ani), împrumutat de la Brăneşti evoluează pentru prima divizionară Concordia Chiajna în vreme ce mijlocaşul Răzvan Tudor (n.r. 23 ani) a preferat stabilitatea de la Olimpia Râmnicu Sărat. Alt jucător important pe care buzoienii l-au pierdut în stagiunea 11- 12 a fost Ciprian Ursu, care evoluează acum pentru Delta Tulcea după ce a trecut pe la CS Otopeni.

Au dat cu şutu` la bani

În pauza competiţională, Dan Tulpan, preşedintele Gloriei Buzău a parafat transferul pentru şase luni de zile a doi jucători de culoare de la prima divizionară Pandurii Târgu-Jiu. Este vorba despre Emanuelle Mbella şi Gomis. Primul mijlocaş de doar 23 de ani, al doilea atacant, mai bătrân cu an. Faptul că cei doi jucători sunt extra-comunitari, precum şi întârzierea cu care le-au venit permisele de muncă ale celor doi jucători au făcut ca aceştia să debuteze în tricoul Gloriei Buzău abia la jumătatea returului. Ambii jucători de culoare au evoluat foarte bine în cele câteva meciuri disputate la Buzău, aceştia atrăgându-şi simpatizanţi în rândul puţinilor spectatori buzoieni. La finele stagiunii, gruparea din Crâng îi putea achiziţiona pe ambii, pentru 50.000 de euro, însă lipsa lichidăţilor a făcut imposibil acest lucru. În prezent Mbella este revelaţia ligii secunde, jucătorul de culoare având evoluţii foarte bune în tricoul formaţiei FC Botoşani (n.r. locul 4 în L2), în timp ce Gomis, la revenirea de la Buzău, a fost oprit în lotul formaţiei din Târgu-Jiu.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentAu mai rămas doar şapte zile pentru înscrierile la Cupa Primăverii
Articolul următorBate cupa! În weekend se joacă faza judeţeană a celei mai vechi întreceri din ţară
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ