Patru jucători ai Olimpiei, bănuiţi de „lucruri murdare” înaintea jocului cu Gloria

0
379
Sursă foto: arhivă!
Sursă foto: arhivă!

Gloria Buzău s-a impus lejer, cu 4 la 1, în derby-ul judeţean disputat în faţa Olimpiei Râmnicu Sărat, vineri, pe teren propriu. Râmnicenii au deschis scorul în minutul 7, însă buzoienii au preluat conducerea pe tabela de marcaj până la finele primelor 45 de minute şi au mai înscris de două ori în repriza secundă. Suspiciunile în privinţa rezultatului final, care prevestea o victorie a Gloriei Buzău, s-au menţinut şi după victoria grupării din Crâng. La nici o zi după consumarea partidei, gurile rele afirmau că patru dintre jucătorii trimişi în teren de Dan Paveliuc nu şi-au apărat corect şansele, ba mai mult au pariat împotriva propriei formaţii.

Câştiguri substanţiale în doar 90 de minute

Chibiţii îi acuză pe cei patru jucători ai Olimpiei că ar fi pariat „scor exact” înaintea confruntării cu Gloria Buzău. Mai precis, aceştia ar fi pronosticat o înfrângerea în Crâng cu următorul rezultat: 4 la 1 în favoarea buzoienilor. Un asemenea pronostic ar fi adus câştiguri imense oricărui parior. Înaintea jocului, pentru acest pronostic (n.r victorie 4 la 1 a Gloriei), site-ul bet365.com, cel mai cunoscut bookmaker de profil, oferea o cotă de 29. Asta înseamnă că la 100 de lei pariaţi, câştigul era de 2.900 lei. Pentru o victorie a gazdelor, indiferent de rezultat, cota a fost de 1.14, o remiză era cotată cu 6.00, iar victoria oaspeţilor cu 12.00. Imediat după ce râmnicenii au deschis scorul, iar implicit favorita Gloria Buzău era condusă, cota gazdelor a crescut la 1.50, fapt care asigura un profit de jumătate din suma pariată pentru un succes al trupei antrenate de Marian Roşu.

Sursă foto: captură utilizator bet365.com
Sursă foto: captură utilizator bet365.com

Incertitudine menţinută de preşedintele Olimpiei

Pentru că zvonurile au continuat, acesta fiind de altfel subiectul care se afla pe buzele întregii suflări fotbalistice din judeţ şi nu numai, la doar o zi după terminarea partidei, l-am contact pe Valeriu Sfinteş, preşedintele oaspeţilor. Într-o declaraţie oferită telefonic, întrebat dacă la urechile dumnealui au ajuns aceste zvonuri, oficialul râmnicean a declarat: „Nu ştiu, nu cunosc nimic, nu e treaba mea. E treaba lor, a jucătorilor, a antrenorilor. Eu în viaţa mea nu am completat un bilet de joc. Habar nu am cum se completează la pariuri aceste tichete. Nu am jucat niciodată”. Întrebat apoi dacă zvonurile se adeveresc, ce consecinţe vor suporta jucătorii râmniceni, Sfinteş a precizat: „O să mă documentez să văd cum stă treaba. Azi (n.r. ieri) o să avem o şedinţă la stadion şi o să aflăm cum au stat treburile. Nu pot să iau o decizie având la bază nimic. O să analizăm situaţia şi o să constatăm ceea ce s-a întâmplat”.

VEZI AICI MECIUL DINTRE GLORIA BUZĂU ŞI OLIMPIA RÂMNICU SĂRAT: 4 – 1

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVictorie aşteptată pentru buzoieni în derby-ul cu Olimpia!
Articolul următorVor arbitru de Liga I la Axintele

Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Sport Maxim”, „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi „Bilet de vacanţă”. Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ