Bunică: „Gigi, vreau să ieşi mai repede din puşcărie!”

0
415

romi-bunica

Gigi Becali a fost iertat până şi de cei mai înverşunaţi adversari. Unii chiar îi plâng de milă, pentru faptul că a ajuns la închisoare şi ispăşeşte o pedeapsă de trei ani. E cazul lui Romică Bunică (39 de ani), care va rămâne în istorie ca omul care a suflat titlul Stelei în sezonul cu celebra “Valiză”, dosar ce i-a adus condamnarea latifundiarului.

“Îmi pare rău pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Gigi Becali. Nu-i port pică. Îi doresc să fie sănătos şi să iasă cât mai repede din puşcărie. Acolo nu e bine deloc! Sănătatea şi libertatea sunt cele mai de preţ comori ale omului”, ne-a declarat ieri buzoianul, care a avut de pătimit de pe urma patronului Stelei, după meciul de pomină Gloria Buzău – Steaua 1-1, din toamna anului 2007.

Era la final de contract cu Buzăul

În acel meci, care a contat pentru etapa a 17-a, Steaua a remizat neaşteptat, în deplasare, cu “satelitul” Gloria Buzău, echipa din Crâng fiind condusă de Costel Bucur, omul pus “de strajă” chiar de Gigi Becali. Ca să recupereze ce a pierdut la Buzău (CFR Cluj a luat atunci titlul la mustaţă, cu un avans de numai un punct), Gigi Becali a aruncat în joc celebra valiză cu 1.700.000 de euro, căzând în plasa procurorilor DNA. Pentru Bunică, care a punctat atunci din lovitură liberă directă, au urmat vremuri grele, fiind exilat, în pauza competiţională, în Liga a III-a, la Olimpia Râmnicu- Sărat. A plătit cu vârf şi îndesat pentru “erezia” lui, la ordinul lui Becali. “Oricum, eram pe final de contract şi de carieră. Atunci, decizia a luat- o clubul, nu Gigi Becali”, l-a absolvit Bunică pe Becali, deşi “clubul” era atunci dirijat de Costel Bucur, aghiotantul şefului de la Steaua.

Are 103 kilograme, dar încă ştie «meserie»

Bunică (stânga) e ca un buldozer, dar are tehnică de briliant

În calitate de jucătorantrenor, Bunică, fostul vârf de atac al “Steluţei”, a câştigat Cupa României la Minifotbal cu echipa Consiliului Judeţean Buzău, turneul final pe ţară fiind găzduit la Piatra-Neamţ. “Am 39 de ani, mai gâfâi când mă bag la joc, dar nu mă fac de râs. Am 103 kilograme şi ar trebui să mai slăbesc, dar joc de plăcere, aşa că nu mă stresez”, recunoaşte eroul Buzăului din 2007. “Nu visez să antrenez Steaua, eu sunt bun doar pe plan local, la Buzău”, încheie Bunică.

Articol şi foto preluate de pe Libertatea.ro

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentGloria Buzău a început pregătirile pentru Liga a II-a!
Articolul următorTurneu de tenis cu piciorul la Galactic Buzău
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ