La un pas de accident! Viitorul, succes la limită cu Steaua din Săhăteni

0
317
stoica-gogu
Pompiliu Stoica (antrenor) şi Florin Mihălcescu, decarul formaţiei buzoiene înaintea jocului de la Săgeata

Steaua Săhăteni – Viitorul Buzău. La prima vedere încă o posibilitate pentru fotbaliştii buzoieni să îşi demonstreze supremaţia în Liga lu` Coşconea. Realitatea? Buzoienii au înscris unicul gol al partidei în ultimele zece minute şi asta când se aflau în superioritate numerică.

Viitorul Buzău a început foarte bine partida disputată în deplasare la Săhăteni, împotriva formaţiei Steaua din localitate în cadrul etapei cu numărul 9 din Superliga judeţeană de fotbal. Fotbaliştii antrenaţi de Pompilică Stoica şi-au bifat numărul obişnuit de ocazii per meci însă ghinionul persistent şi intervenţiile tânărului portar Stanciu au făcut ca tabela să rămână nemodificat până spre sfârşitul jocului. Căţoiu a văzut al doilea cartonaş galben, meritat după două intervenţii energice, iar la câteva minute Mihălcescu a şutat în bară din marginea careului, mingea “a sărit” perfect la 11 metri de unde Nicola a îndeplinit o simplă formalitate introducând balonul în poarta goală. Una peste alta, Viitorul a mai bifat o victorie în actuala stagiune, cea de-a opta din întrecerea curentă şi se menţine pe poziţia secundă în faţa liderului neînvins Voinţa Lanuri.

Nemulţumit de joc, dar satisfăcut de cele trei puncte

Fostul internaţional Pompiliu Stoica, în prezent tehnicianul buzoienilor de la Viitorul s-a declarat mulţumit de cele treu puncte adjudecate de elevii săi, chiar dacă jocul prestat de aceştia în disputa cu Steaua Săhăteni nu a fost unul excelent:

“Sunt fericit că am câştigat, chiar dacă ne-am impus doar cu 1 la 0. Sunt convins că rezultatul final putea fi mult mai mare în favoarea noastră, dacă nu ratam cu atâta lejeritate. Sunt mulţumit de cele trei puncte”.

Cu gândul la Voinţa Lanuri…

Tehnicianul buzoian s-a arătat nerăbdător în privinţa confruntării pe care Viitorul Buzău o va disputa pe 16 noiembrie în compania liderului neînvins Voinţa Lanuri. Nemulţumit de poziţia din clasament, Stoica îşi doreşte victoria în confruntarea cu Voinţa Lanuri pentru a “lua faţa” actualului lider din Superligă: “Până atunci mai avem câteva meciuri destul de importante. Îmi doresc ca în confruntarea directă cu Voinţa Lanuri să câştigăm şi să ne detaşăm la două puncte”. Etapa viitoare, Viitorul Buzău va juca pe terenul “Cornel Negoescu” în faţa formaţiei Viitorul Verneşti, apoi în deplasare cu Recolta Sălcioară, urmând ca întâlnirea cu Voinţa Lanuri să se consume la Buzău pe 16 noiembrie 2013.

 

STEAUA SĂHĂTENI – VIITORUL BUZĂU: 0 – 1, (0 – 0)

Etapa a IX-a, Superliga de Buzău

A marcat: Nicola în min. 79

Au arbitrat foarte bine: Cătălin Vulpe, ajutat la cele două tuşe de Cezar Neagu şi Claudiu Negoiţă. Observator: Ion Neagu.

 

Steaua Săhăteni: Stanciu – Vasile, Peme, Roşu, Georgescu, Căţoiu, Enciu, Costache, Chiorcău, Glogoviţeanu şi Stănică. Au mai jucat: Dîrvaru, Petre şi Dinu. Rezerve: Pahonţu, Otopelea, Teişanu şi Preda. Antrenor: Ionuţ Lache.

 

Viitorul Buzău: Oprea – Porceanu, C. Puşcă, Ghisman, M. Puşcă, Lazăr, Mihălcescu, Ceauşel, Manea, Nicola şi Iacob. A mai jucat: Pîslaru. Rezerve: Fundulea, Nedelea, Anghel şi Moisac. Antrenor: Pompiliu Stoica.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentGloria la a patra remiză consecutivă:„Am găsit soluţia:Romică Bunică şi Ion Viorel, în primul 11“
Articolul următorGloria victima arbitrajelor

Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Sport Maxim”, „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi „Bilet de vacanţă”. Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ