EXCLUSIV! Galactic Club a găzduit petrecerea sfârşitului de an a pugiliştilor de la CSM Buzău!

0
628

box (1)

Galactic Club Buzău a găzduit în această seară petrecerea de sfârşit de an a pugiliştilor de la Clubul Sportiv Municipal Buzău. Toate stelele secţiei de box din cadrul celui mai galonat club din Buzău au fost prezente la festivitatea organizată de antrenorul emerit Constantin Voicilaş. „Noi avem foarte mulţi sportivi mai puţini privilegiaţi decât alţii, din alte ramuri sportive. Sper că le-am făcut o bucurie acestora şi vreau să cred că am încheiat un an bun. Îmi doresc să fim sănătoşi şi să reuşim performanţe împreună an de an”.

box (6)

 Zilnic câte 15 km pe bicicletă doar pentru box

 Poveştile emoţionante în box nu mai sunt o noutate pentru maestru Voicilaş. Una din elevele sale Alina Doagă parcurge zilnic 15 km pe bicicletă pentru a fi prezentă la şedinţele de pregătire organizate la sediul clubului din Crâng. „Alina este o fată deosebită. Două luni de zile am pregătit-o în sala de forţa a unei pensiuni din Monteoru, asta pentru că nu avea bani să vină la Buzău. Două luni m-am deplasat personal acolo doar pentru că această fată şi-a exprimat dorinţa de a practica acest sport. Acum vine cu bicicleta la Buzău, face naveta pe durata sezonului rece şi îi mai dau eu bani din când în când”.

box (8) 

Povestea „roboţelului de aur” pe marile ecrane

Pugilista Steluţa Duţă şi antrenorul Constantin Voicilaş îşi vor interpreta propriile roluri într-un film care va fi lansat în primăvara anului viitor. Premiera peliculei va avea loc în străinătate, iar filmul este aproape gata. Primele secvenţe au fost difuzate zilele trecute în cadrul jurnalului de ştiri „Observatorul” difuzat de postul Antena 1. Subiectul filmului îl constituie povestea de viaţă a Steluţei şi maniera eroică în care aceasta a devenit din copil al străzii triplă vice-campioană mondială. Palmaresul râmnicencei este cel puţin impresionant: 11 titluri naţionale, cinci europene şi de trei ori medaliată cu argint la campionatele mondiale.

Naşa Mariana cap de listă

Una din cele mai vechi pugiliste ale clubului buzoian, Mariana Răducan, deţinătoare a 12 medalii obţinute în cadrul Campionatului Naţional, a fost supranumită de maestru Voicilaş „naşa boxului buzoian”, aceasta graţie perseverenţei sale. În cadrul festivităţii organizate la restaurantul lui Ion Viorel tehnicianul Gloriei Buzău au participat următorii sportivi: Alina Doagă, Gabriela Dincă, Gabriela Drăghiciu, Angela Iordache, Alina Eftimescu, Bianca Şerbănică, Mariana Răducan, Steluţa Duţă, Manuela Bănică, Alexandru Popescu, Auraş Frăţilă, Ionuţ Bivolaru, Mihail Ştefan, Nicolae Lupaşcu şi Constantin Victor.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCine sunt cei mai buni sportivi buzoieni ai anului ?
Articolul următorVoinţa Căldărăşti a încheiat anul cu o victorie!
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ