Veste foarte bună pentru sportul buzoian!

0
324

te-buna-handbal

Echipa locală de handbal feminin a primit o veste foarte bună zilele trecute. Formaţia antrenată de Romeo Ilie şi prezidată de Ştefan Miloş va susţine un meci de baraj pentru accederea în prima ligă naţională, în cazul în care HM Buzău va încheia stagiunea curentă pe poziţia secundă. În urma Adunării Generale de la Baia Mare a membrilor afiliaţi la Federaţia Română de Handbal s-a hotărât modificarea structurii competiţionale a primului eşalon începând cu stagiunea imediat următoare. Astfel, numărul participantelor va fi mărit la 14 echipe. Oficialii forului de la Bucureşti vor stabili în următoarea şedintă metoda prin care se va promova/retrograda în prima diviziei, în momentul de faţă, ptorivit spuselor preşedintelui Ştefan Miloş, existând două varianta, ambele care ar avantaja formaţia antrenată de Romeo Ilie.

Tur-retur cu primele divizionare

În calculele oficialilor se află două variante. Prima este cea logică, potrivit căreia ocupantele locurilor 11 şi 12 din prima ligă să dispute o dublă manşă împotriva echipelor de pe poziţia secundă din cele două serii ale eşalonului inferior. Echipele care se vor impune în aceste două partide vor avea dreptul de a participa în următoarea ediţie a primei divizii.
Dublă manşa între divizionarele secunde şi apoi baraj
A doua variantă ar reprezenta o versiune istorică a manierei în care se promovează/ retrogradează într-un campionat al unui sport pe echipe. Reprezentanţii FRH nu exclud ca ocupantele locurilor 11 – 12 din prima ligă să joace o dublă manşă între ele, urmând ca pierzătoarea să întâlnească câştigătoarea meciurilor tur-retur dintre ocupantele poziţiilor secunde din liga a II-a. Astfel câştigătoarea meciului de primă ligă va continua în acelaşi eşalon, fără a întâlni o divizionară secundă, în timp ce pierzătoarea va juca o partidă în dublă manşă pentru menţinerea în primul eşalon.

Miloş exultă! „O şansă nemaipomenită!”

Ştefan Miloş, preşedintele echipei locale de handbal feminin s-a întors extrem de fericit de la întrunirea care a avut loc la Baia Mare. Oficialul buzoian s-a declarat mulţumit şi încântat de deciziile luate de noii şefi din fruntea FRH: „Avem o posibilitate extraordinară, o şansă nemaipomenită! Menţinerea pe poziţia secundă şi participarea la acest baraj, implicit câştigarea sa ne-ar face ca toată muncă din ultimii ani să nu fie în zadar. Sper ca să aflăm cât mai repede care va fi varianta de promovare şi să ne pregătim cât mai bine pentru aceste jocuri. Posibilitatea de a evolua în prima ligă reprezintă, zic eu, o doză suficient de mare de motivaţie şi determinare pentru jucătoarele noastre, care trebuie să conştientizeze oportunitatea pe care o au în faţă şi totodată să profite de ea”, a declarat conducătorul HM Buzău.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentÎn continuare, în pole-position pentru play-off
Articolul următorPe 27 iunie se alege noul preşedinte al AJF Buzău!

Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Sport Maxim”, „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi „Bilet de vacanţă”. Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ