Karamyan – Gloria Buzău: 2 – 2

0
280

Egal preţios pentru gruparea din Crâng

Miercuri s-a disputat ultima etapă intermediară din cadrul stagiunii regulate a ligii secunde la fotbal, penultima a sezonului. În cadrul rundei cu numărul 25 Gloria Buzău a întâlnit în deplasare formaţia FC Clinceni, una din formaţiile care vor încheia cert în Top 6. Fotbaliştii antrenaţi de Ion Viorel au obţinut un rezultat important în cursa pentru play-off-ul eşalonului doi. Dăniţă şi Compania au remizat, scor 2 la 2 cu gruparea din Clinceni, iar acest rezultat alături de înfrângerea echipei Sport Club Bacău la Slobozia (n.r. Scor 2 – 0) îi apropie pe buzoieni la doar un punct distanţă de formaţia băcăuoană.

Remiză echitabilă

Gazdele au deschis scorul prin Arman Karamyan în primul minut de prelungire al primei reprize. Dorin Burlacu, decarul buzoienilor a restabilit egalitatea în minutul 59 cu o lovitură de cap după un corner executat de George Marcu. Acelaşi Karamyan a readus gazdele în avantaj, după ce în minutul 68 a reuşit „dubla”. Tânărul Bobe s-a dovedit „salvatore della patria”. Cu doar 10 minute înainte de fluierul final, Bobe a finalizat super, cu un lob din marginea careului o acţiune de atac a buzoienilor.

Decisiv în Crâng cu urmaşa lui Poli Iaşi

Jocul care o poate duce pe Gloria Buzău în play-off-ul ligii secunde va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00 pe terenul formaţiei din Crâng. Liderul primei serii a ligii secunde CSMS Iaşi va sosi la Buzău pentru ultimul joc înaintea debutului din play-off. Algoritmul pentru ca băieţii lui „Vioară” să ajungă în primele şase echipe este destul de simplu. Gloria are nevoie de o victorie în confruntarea cu moldovenii, în timp ce SC Bacău nu are voie să obţină mai mult de un punct pe teren propriu, în compania formaţiei CF Brăila.

FC CLINCENI – GLORIA BUZĂU: 2-2
Liga a II-a, Seria I, Etapa a XXV-a
Au marcat: Arman Karamyan (min. 45+1 şi min. 68) / Burlacu (min. 58), Alexandru Bobe (min. 81).

FC Clinceni: C. Lungu – Venţer, A. Niţu (cpt.)(Prodan 70), Straton, Art. Karamyan – Puşcaş, Pătraşcu – H. Kone, Olariu (Bălţoi 67), Arm. Karamyan – I. Roşu.
Antrenor: Valentin Bădoi.

Gloria Buzău: Stoicescu – Airinei, Bîrsănel, Dăniţă (cpt.), Bg. Dumitru – Marcu, Mihăescu (Alexandru 46) – Voicu (Burlacu 46), Puşcaşu, Creţu – Pantelie (Moise 65).
Antrenor: Viorel Ion.

Cartonaşe galbene: Niţu (min. 21), Roşu (min. 31), Arm. Karamyan (min. 46) / Voicu (min. 29), Marcu (min. 42).

Rezultate Liga a II-a, Seria I, Etapa a XXV-a

CF Brăila – Unirea Târlungeni: 1 – 0
CSMS Iaşi – ACS Berceni: 4 – 1
Farul Constanţa – Dunărea Galaţi: 2 – 0
Rapid Bucureşti – CFR Suceava: 5 – 1
FC Clinceni – Gloria Buzău: 2 – 2
Unirea Slobozia – SC Bacău: 2 – 0

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVioară: „Nu avem voie să pierdem la Clinceni”
Articolul următorToate drumurile duc în play-out! Gloria – CSMS: 0 – 1
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ