Șase din șase pentru Gloria Buzău

0
327

Fotbaliștii grupării din Crâng au avut parte de un început fără cusur în play-out-ul primei serii a ligii secunde la fotbal. După ce au învins Farul Constanța, etapa trecută, (n.r scor 1-0), fotbaliștii antrenați de Ion Viorel și-au asigurat maximul de puncte după primele etape prin victoria obținută în fața formației Rapid Suceava. Diferența de valoare și-a spus cuvântul încă din prima parte a jocului, ­do­minată în totalitate de componenții echipei din Crâng. În minutul patru, Moise a șutat din interiorul careului, însă execuția sa a trecut puțin pe lângă vinclul porții adverse. Un minut mai târziu trimite un trasor de la 20 de metri, însă Pascal, portarul oaspeților reușește să ­res­pingă. Ocaziile au curs la poarta sucevenilor, în minutul 14 Pușcașu șutează de la distanță, însă Pascal se dovedește încă o dată „îngerul dintre buturi” al sucevenilor. Mijlocașul central al buzoienilor reușește să deschidă scorul în minutul 17 după o acțiune personală de toată frumusețea. În drumul spre gol, Pușcașu a driblat trei jucători, inclusiv portarul advers, după care a înscris în poarta goală. Cu patru minute înainte de fluierul final al primei reprize, Pantelie, servit din corner de Marcu, jucătorul cu cele mai multe assit-uri din lot, marchează printr-o lovitură de cap. În debutul reprizei secunde, Moise nu reușește să înscrie într-o situație de 1 al 1 cu portarul advers. Pascal se dovedește încă o dată providențial și respinge execuția mijlocașului buzoian în afara terenului. În minutul 67, pe fondul superiorității numerice (Fedorovici, de la oaspeți eliminat în min. 62) Pantelie reușește „dubla” cu o execuție superbă din lovitură liberă de la 25 de metri.
Relaxarea jucătorilor din Crâng pe finalul partidei putea stârni surprize neplăcute pe arena buzoiană. Golofcă reduce din diferență în minutul 83. Șase minute mai târziu Stoicescu vede cartonașul roșu pentru fault în postură de ultim apărator, iar locul său între buturi este luat de Pantelie. Oaspeții înscriu golul doi în min. 89, după ce Bălan transformă o lovitură de pedeapsă. Prea puțin și prea târziu pentru suceveni, care au bifat a doua înfrângere conse­cutivă în play-out-ul din prima serie a L2.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentRapid Suceava caută puncte în Crâng
Articolul următor„Vioară”: „Ne aşteaptă un meci infernal la Brăila”

Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Sport Maxim”, „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi „Bilet de vacanţă”. Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ