Punct preţios obţinut de Gloria în 10 oameni lângă Dunăre

0
352

DUNAREA-GALATI-GLORIA-BUZAU

Fotbaliştii divizionarei secunde Gloria Buzău au reuşit să încheie la egalitate disputa consumată la Galaţi, în compania formaţiei Dunărea din localitate. Elevii lui Ion Viorel au obţinut un punct de aur, în condiţiile în care gruparea din Crâng a evoluat în inferioritate numerică încă de la mijlocul reprizei secunde. Prima ocazie a buzoienilor a apărut în minutul 27, când fundaşul central Iulian Dăniţă a executat în zid o lovitură liberă de la 25 de metri distanţă de poarta gazdelor. Două minute mai târziu, vârful buzoienilor, Cristian Pantelie vede al doilea cartonaş galben şi este trimis la cabine. Buzoienii nu au resimţit şocul eliminării şi în ciuda inferiorităţii numerice şi a arbitrajului părtinitor au pus în continuare presiune asupra porţii apărate de Miron. Gazdele puteau intra după primele 45 de minute cu avantaj la cabine. Mihai Gherasim, portarul buzoienilor a continuat însă seria evoluţiilor pozitive şi cu doar un minut înainte de fluierul final al primului mitan a reuşit să blocheze şutul expediat de Marius Matei.

Dăniţă şi Gherasim, cei mai buni de pe teren

În ciuda conflictului cu tehnicianul Ion Viorel, divergenţe care l-au ţinut două etape pe tuşă, fundaşul Iulian Dăniţă a reintrat cu dreptul în rândul „glorioşilor”. În minutul 77, vicecăpitanul buzoienilor a trimis perfect o lovitură de cap şi doar intervenţia providenţială a portarului gălăţean a făcut ca tabela să rămâne neschimbată. Între timp, Mihai Gherasim „a pus lacătul” pe poarta buzoienilor. Goalkeeper-ul formaţiei din Crâng a avut trei intervenţii extraordinare, jucătorul pregătit de Mihai Barbu dovedindu-se decisiv în remiza obţinută pe terenul formaţiei din Galaţi.

Etapa viitoare jucătorii antrenaţi de Ion Viorel se vor deplasa la Constanţa pentru a întâlni formaţia formaţia Farul din localitate. Înaintea confruntării care va avea loc lângă malul Mării Negre, Gloria Buzău ocupă locul 1 în clasamentul play-out-ului, cu 24 de puncte, în timp ce Farul Constanţa este „lanterna roşie” a ierarhiei cu 10 puncte.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentObiectiv îndeplinit pentru DJST Buzău! 389 de participanţi la Crosul Buzăului
Articolul următorCea de-a doua ediţie a Trofeului Buzăul Sportiv la şah interactiv şi-a desemnat câştigătorii!

Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Sport Maxim”, „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi „Bilet de vacanţă”. Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ