„Tripla” lui Pantelie aduce un punct la Buzău

0

pantelie

Divizionara secundă, Gloria Buzău a remizat sâmbătă, în deplasare cu Unirea Târlungeni, scor 3 la 3 şi buzoienii mai au nevoie doar de un punct din ultima dispută cu Dunărea Galaţi pentru a fi matematic salvaţi de la retrogradare. Confruntarea de la Târlungeni s-a consumat în cadrul penultimei runde din play-out-ul ligii secunde la fotbal. Braşovenii au deschis scorul în minutul 14 prin Elek, cel mai bun jucător din lotul gazdelor. Pantelie a reuşit să egaleze trei minute mai târziu. În minutul 27, în urma unui corner Elek a reuşit „dopietta”, dar cu şase minute înainte de fluierul final al primei reprize „lupul din Babadag” şi-a trecut în dreptul său a doua reuşită. La ultima fază a primului mitan, Sorin Marin, servant la golul precedent, izbuteşte să înscrie golul trei al Unirii în urma unei faze întortocheate în careului buzoienilor, acţiune la baza căreia s-a aflat Elek. Pantelie şi-a trecut în cont „tripla” în minutul 57, când a transformat o lovitură de pedeapsă. În urma jocului de la Târlungeni, gruparea din Crâng ocupă a treia poziţie în clasamentul play-out-ului, ultima care asigură menţinerea în eşalonul doi, cu 29 de puncte, cu trei mai mult decât Rapid Suceava, următoarea clasată. Etapa următoare, ultima a campionatului, Gloria Buzău va întâlni pe teren propriu Dunărea Galaţi, meci ce va începe la orele 11.00.

Unirea Târlungeni: Dărăbanţ – Vlăsceanu, I. Şerban, Tatarciuc, Iaru – Brujan (cpt.), N. Cristea – S. Marin,Neculai, Sz. Antal – Elek
Rezerve: Nagy – Frîncu, Antoche, Marcăş, Dumbravă, Postolache şi Liţă. Au mai jucat: Frîncu, Antoche şi Marcăş.
Antrenor: Laszlo Balint.
Gloria Buzău: Gherasim – Vlaicu, Bârsănel, Dăniţă (cpt.), Agache – A. Voicu, G. Marcu – N. Creţu, Puşcaşu, Burlacu – Pantelie
Rezerve: Stoicescu – Păun, Lazăr, Bobe, Abba, Airinei şi B. Dumitru. Au mai jucat: Bobe, Lazăr şi B. Dumitru.
Antrenor: Viorel Ion.

48 total views, 2 views today

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here