Înfrângere pentru HM Buzău în primul meci al turneului de la Sibiu

0
csm-ploiesti-hm-buzau
Sursă foto: handbalvolei.ro

Echipa locală de handbal feminin, H.M. Buzău a pierdut primul meci din cadrul barajului de promovare/ retrogradare din Liga Naţională. Formaţia buzoiană a fost învinsă, în ceea ce părea cea mai accesibilă partidă, cu scorul de 33 – 30, 19 – 14 la pauză de C.S.M. Ploieşti. Potrivit handbalvolei.ro desfăşurarea ostilităţilor a fost una spectaculoasă, ploieştencele având un debut de meci fulminant, în urma căruia au condus cu 9-0 după 13 minute de joc. S-au relaxat, însă, şi le-au permis buzoiencelor să se apropie periculos, scorul strângându-se la 14-7 şi, apoi, la 14-12 (minutul 25). Au avut însă reacţie şi au făcut rapid 17-12, pentru ca, la pauză, să intre cu acelaşi avantaj de cinci goluri, 19-14. Repriza secundă n-a adus schimbări majore, diferenţa de 5-6 goluri menţinându-se până aproape de final, când adversarele s-au apropiat la trei goluri: 33-30. Ieri de la ora 16.00, CSM Ploieşti a întâlnit HC Alba Sebeş, formaţie care a evoluat luni, de la ora 18.00, în compania celor de la Neptun Constanţa.

HM Buzău-CSM Ploiești 30-33 (14-19)
HM Buzău: Ionescu 13 goluri, Duță 7, Radu 3, Clisu 2, Ciolpan 2, Crăciun 2 şi Tăbăcaru un gol.
CSM Ploiești: Roman 13 goluri, Curtean 6, Ștefan 6, Dinu 4, Zamfirescu 2, Preda şi Bidașcu câte un gol.
Aruncări de la 7m: 6/6, respectiv 7/6.
Eliminări: 4 x 2 min., respectiv 4 x 2 min.

Programul turneului de la Sibiu:
Luni, HM Buzău – CSM Ploiești: 30 – 33
Luni, CSU Neptun Constanța – HC Alba Sebeș: 29 – 20
Marți, ora 16:00: CSM Ploiești-HC Alba Sebeș
Marți, ora 18:00: HM Buzău – CSU Neptun Constanța
Miercuri, ora 11:00: CSU Neptun Constanța – CSM Ploiești
Miercuri, ora 13:00: HC Alba Sebeș – HM Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ