Încă patru ani pentru „Naşu`”! Pompiliu Coşconea a fost reales în fruntea AJF Buzău

0
478

nasu

În cadrul Adunării Generale a membrilor Asociaţiei Judeţene de Fotbal Buzău, Pompiliu Coşconea, conducătorul forului buzoian încă din 1992 a fost reconfirmat în funcţie. Coşconea a fost unicul candidat pentru cea mai importantă funcţie din organigrama asociaţiei buzoiene, actualul preşedinte intrând în lista restrânsă a conducătorilor de AJF din ţară care sunt numărul 1 încă de la înfiinţarea forurilor.

Singura noutate, Petre „vice”

Adunarea Generală organizată de AJF Buzău în amfiteatrul Liceului cu Program Sportiv „Iolanda Balaş Soter” a rezervat o singură surpriză şi anume numirea unui nou vicepreşedinte, post pentru care au candidat Adrian Petre – preşedintele formaţiei Viitorul Verneşti şi Gabriel Dragomir, conducătorul formaţiei din Săhăteni. În urma votului, Petre a fost numit în a doua funcţie ca importanţa din sânul asociaţiei buzoiene după ce la devansat pe Dragomir cu 20 de voturi, 46 – 26.

Cârjan, reprezentantul Superligii buzoiene

Tot în cadrul Adunării Generale au avut loc şi alegerile pentru desemnarea reprezentanţilor ligilor judeţene în Comitetul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal. Superliga va fi reprezentată de Sorin Cârjan viceprimarul municipiului Râmnicu Sărat, Liga a IV-a de Iulian Trăznea şi Liga a V-a de Constantin Negoiaş. Responsabil cu sectorul de copii şi juniori a fost ales arbitrul de futsal Cezar Ionescu. Cei prezenţi în incinta LPS Buzău l-au reconfirmat în funcţia de secretar general al AJF Buzău pe fostul arbitru Marian Lambru, forul condus de Coşconea urmând a desemna în perioada imediat următoare şi şefii de comisii. Peste 70 de cluburi au fost reprezentate în cadrul Adunăii Generale, mai precis din 77 de formaţii cu drept de vot, 74 s-au prezentat pentru organizarea noii organigrame a AFJ. Cel prezenţi li s-au adăugat Octavian Goga – vicepreşedintele FRF, Gabriel Bădescu – „mână dreaptă” a preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, şi Cătălin Cighir – directorul Liceului cu Program Sportiv Buzău, gazda evenimentului şi membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.

Care sunt planurile lui Coşconea pentru următorii patru ani de zile veţi afla din paginile cotidianului Opinia de mâine. Mai multe informaţii şi detalii în ediţia printată de mâine, precum şi pe website-urile buzaul-sportiv.ro şi buzaulsportiv.ro

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVIDEO Golul care a dus Viitorul Buzău în liga a III-a, perfect valabil!
Articolul următorVIDEO „Mou” din Crâng le-a predat brăilenilor lecţia de „catenaccio”
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, jurnalist Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ