Amical de gală cu Bursaspor

1
401

terenStabilimentului în care sunt cazaţi jucători Gloriei i s-a alăturat Bursaspor, echipă de prima ligă din Turcia, formaţie pe la care au trecut Ion Nunweiller şi Gică Hagi ca antrenori, ultimul reuşind performanţa istorică de a câştiga Superlig cu turcii şi Giani Kiriţă (n.r. căpitan al turcilor) ca jucător. „Au venit aici cu trei cutocare personalizate. Unul cu jucători, al doilea cu staff-ul adiţional şi încă unul cu medicamentaţie, ca un cabinet medical pe roţi. Noi nu avem în spitale ce au ei în autocarul ăla. I-a aşteptat presa, o delegaţie de vreo 30 de inşi, parcă ar fi jucat aici cine ştie ce mare meci. Asta e valoarea lor. Uitându-mă la toate treburile ăstea mi-am confirmat încă o dată diferenţa enormă între fotbalul românesc şi cel din Turcia. Vreau să prelungim stagiul de pregătire pentru a mai disputa opt jocuri amicale, unul dintre ele cu Bursaspor. Ar fi ceva grozav pentru noi. Prefer să jucăm cu echipe de rang înalt şi să pierdem la scor, decât să ne bucurăm la o victorie cu Brăila, Galaţi sau Constanţa. Mulţi nu îşi dau seama câtă experienţă acumulează jucătorii din aceste întâlniri”.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEXCLUSIV! Primele concluzii ale lui „Vioară” după începutul stagiului din Turcia
Articolul următorRemiză pentru Gloria Buzău în al patrulea amical din Turcia

Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Sport Maxim”, „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi „Bilet de vacanţă”. Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ