EXCLUSIV! Viitorul Buzău are mari şanse să evolueze în Liga a III-a la Râmnicu Sărat

1

Nou promovata în Liga a III-a, formaţia Viitorul Buzău şi-ar putea disputa meciurile din noua stagiune a celui de-al treilea eşalon al fotbalului românesc la Râmnicu Sărat. În urmă cu câteva zile, oficialii buzoieni în frunte cu preşedintele Gabi Bădescu – „mâna dreaptă” a lui Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal au purtat tratative cu oamenii de fotbal din oraşul râmnicean, delegaţie condusă chiar de viceprimarul Sorin Cîrjan, mare iubitor al sportului „rege”. Discuţiile au avut loc la Roman, acolo unde s-a desfăşurat faza naţională a campionatului de minifotbal, în compania mai multor oameni de afaceri buzoieni. Astăzi, Cristi Lupu, tehnicianul grupării buzoiene s-a întâlnit la Buzău cu Sorin Cîrjan, viceprimarul municipiului Râmnicu Sărat, factor decisiv atunci când vine vorba de soarta sportului râmnicean. În urmă cu ceva timp râmnicenii şi-au retras echipa Olimpia din Liga a III-a şi potrivit vechiului Regulamament de Organizare al Activităţii Fotbalistice nu au voie să mai joace în eşalonul trei timp de trei sezoane. Având în vedere faptul că râmnicenii sunt simpatizanţi ai sportului „rege” şi că alegerile locale urmează să aibă loc la sfârşitul stagiunii care va începe în toamnă, sosirea Viitorului la Râmnicu Sărat ar putea reprezenta un aport semnificativ pentru capitalul de imagine al candidatului actualei adminstraţii pentru postul de primar. Un ajutor important ar urma să-l primească şi formaţia din Buzău, echipă „decimată” în această vară de jucătorii care îşi doresc să evolueze în continuare în Superliga buzoiană, fapt care le permite să joace şi în campionatul judeţean de minifotbal. În acest caz cei mai bun jucători ai Olimpiei Râmnicu Sărat, echipă ce evoluează în prezent în Superligă, ar putea trece în „curtea” trupei pregătite de Lupu.

RĂMÂI PE BUZĂULSPORTIV PENTRU MAI MULTE DETALII!

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentANALIZĂ: Gloria Buzău nu contează la nivel de copii şi juniori!
Articolul următorVoleibalistul buzoian Răzvan Panait a devenit campion balcanic!
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, jurnalist Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

1 COMENTARIU

  1. Iar o echipa din „marele oras” care vrea sa profite de Rm. Sarat … iar o echipa din „marele oras” care vrea sa faca performanta pe spatele si cu ajutorul ramnicenilor …
    Ne-am saturat !!!
    Ramnicenii sunt intr-adevar simpatizanti ai sportului cu balonul rotund insa ceea ce vor ei sa vada sunt meciuri ale formatiilor ramnicene. Daca cei de la Viitorul Locomotiva vor sa joace din toate punctele de vedere in deplasare sa vina in urbea noastra si sa vada tribune goale …
    Lasati ramnicenii sa joace pentru orasul lor si pentru suporterii lor … ramnicenii, multi sau putini, cati vin la stadion, sustin intotdeauna echipele din Rm. Sarat !!!
    Cu tot respectul pentru toata lumea de la Viitorul Locomotiva, salutam performanta lor obtinuta intr-un timp atat de scurt de la infiintare, insa ar trebui sa ramana in „marele oras” !!!

LĂSAȚI UN MESAJ