Dacă abandonează Liga a III-a, Viitorul Buzău poate evolua tot în Superligă

0
571

Soarta echipei Viitorul Locomotiva Buzău este încă incertă. Deși a promovat în Liga a III-a, oficialii clubului nu știu încă dacă vor exista bani pentru o evoluție în acest eșalon. Singura veste bună este că buzoienii nu vor mai evolua în liga a 6-a, dacă nu se vor înscrie în eșalonul al III-lea, ci în liga a 4-a.

Cluburile care au probleme cu banii şi nu pot participa în competiţie, nu vor mai fi retrogradate în ultimul eşalon al judeţului din care provin, ci vor coborî doar un nivel. Întrunit la sfârșitul săptămanii trecute, Comitetul Executiv al Federației Romană Fotabl a luat o serie de decizii, printre cele mai importante fiind numirea grecului Kyros Vassaras în funcţia de preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor şi prelungirea termenului de înscriere în Liga a 2-a şi Liga a 3-a cu cinci zile, adică până în data de 20 iulie. La propunerea reprezentantului cluburilor din Liga a 2-a în Comitetul Executiv, Auraş Braşoveanu, s-a obţinut o importantă schimbare a Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice pentru echipele care au probleme cu banii şi nu pot participa în competiţia respectivă.
Dacă până acum, conform regulamentului, acestea erau retrogradate în ultimul eşalon al judeţului din care provin, din acest sezon “federalii” au hotărât ca echipele cu probleme financiare care le împiedică să participe în competiţie şi prezintă în scris aceste lucruri, să coboare doar un nivel.
O decizie salutată de multe cluburi, atât din Liga a 2-a, cât şi din Liga a 3-a. Astfel, dacă se vor adeveri zvonurile privind neparticipare în liga III-a a echipei Viitorul Locomotiva Buzău, din cauză că nu are putere financiară, atunci clubul va juca în liga a IV-a și nu a VI-a, așa cum era prevăzut până acum. Totul se va decide în câteva zile, atunci când conducătorii clubului vor da un răspuns ferm, privind soarta echipei.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentTenismenul buzoian Dragoș Oprea a devenit vicecampion european!
Articolul următorRâmniceanul Tudose scrie istorie la Roman
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ