Viitorul Buzău – Conpet Brăila, în Cupa României

0

viitorul

În ciuda incertitudinii care domnește la club în ceea ce privește încrierea în eșalonul al III-lea, Viitorul Buzău își vede în continuare de treabă. Echipa antrenată de Cristi Lupu va juca în turul II al Cupei Romaniei, acolo unde va întalni formația prahoveană Conpet Cireșul. Buzoienii sunt caștigătorii fazei județene a Cupei Romaniei. Federația Română de Fotbal a stabilit meciurile fazei a II-a a Cupei României, ediția 2014-2015, un total de 36 de partide fiind programate pentru miercuri, 30 iulie, de la orele 17,30. În această fază a competiției ar fi trebuit să participe cele 42 de echipe calificate din turul I, alte 28 din Liga a 3-a și două nou-promovate în Liga a II-a, FC Balotești și FC Caransebeș. Numai că, după modelul din turul inaugural, când opt formații s-au calificat la “masa verde”, deoarece adversarele lor s-au retras, și în turul doi vor beneficia de acest ajutor trei echipe. Acestea sunt Dinamo II, CS Ineu și CS Podari, calificate în faza a treia, pentru că Sportul Studențesc, FC UTA și Universitatea Craiova s-au retras sau au fost excluse sezonul trecut din campionat. Ca atare, din totalul celor 36 de partide, pe teren se vor juca doar 33, una dintre ele fiind și cea dintre Viitorul Locomotiva Buzău și Avântul Conpet Cireșu, programată pe stadionul sintetic “Cornel Negoescu” din Buzău. Dacă Viitorul face parte din nucleul celor 8 grupări calificate la „masa verde”, gruparea pregătită de Cristi Lupu ar fi trebuit să joace cu echipa ilfoveană Progresul Cernica. Nu același lucru putem spune despre Avântul Conpet Cireșu. Clasați pe locul 7 în seria C2 sezonul trecut, în primul tur al Cupei României cei din Cireșu au ieșit învingători în derby-ul județului Brăila, scor 4-3, cu Sportul Chișcani, meci disputat pe stadionul echipei de liga secundă, CF Brăila. Reamin­tim că Viitorul Buzău, care a reușit să promoveze în Liga a 3-a după 1-0 cu Viitorul Însurăței la Slobozia, s-a impus în ultimul act al etapei județene a Cupei României în fața echipei FC Puiești, cu scorul de 2-0.

12 total views, 2 views today

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here