VIDEO: 100.000 euro din drepturile TV?

0
380

drepturi-tv

Bugetul Gloriei Buzău în noua stagiune a ligii secunde ar putea fi suplimentat cu 100.000 de euro, bani care ar urma să vină drepturile de televizare. Totodată, buzoienii vor începe partida din runda inaugurală cu Sport Club Bacău cu o întârziere de 10 minute. Decizia fotbaliștilor din Crâng vine ca urmare a neînțelegerilor dintre Liga Profesionistă de Fotbal 2 și federația de specialitate.

Ieri dimineață a avut loc la Târlungeni o ședință a Biroului Executiv a Ligii Profesioniste de Fotbal 2, la care au fost invitați să participe și reprezentanții cluburilor din eșalonul secund. Cu acest prilej s-au dezbătut mai multe subiecte arzătoare. Pe ordinea de zi s-a aflat și problema convenției anuale care ar fi trebuit să fie încheiată între Federația Română de Fotbal și LPF2, privind organizarea ediției de campionat 2014-2015 a Ligii 2. Federația a amânat, în mod repetat, semnarea acestui act, deși prin acesta se reglementează desfășurarea activităților de fotbal organizate la nivelul competițional al eșalonului doi, lucru ce a stârnit nemulțumirea tuturor celor prezenți la ședința de ieri.
La acest moment, LPF2 nu poate prelua organizarea efectivă a Ligii 2, ca entitate subordonată FRF și recunoscută de aceasta și care beneficiază de autonomie administrativă, financiară și sportivă în conformitate cu statutul și regulamentul federal. În momentul de față, LPF 2 nu are niciun rol în ceea ce privește actualul sezon al campionatului și nu poate lua nicio decizie executivă în acest sens, în ciuda hotărârii Adunării Generale a FRF din luna mai și a avizului acordat în acest sens de Comitetul Executiv din iunie, conform declarațiilor date de Biroul Executiv al organismului.
În urma discuțiilor purtate, cei 18 reprezentanți ai cluburilor din Liga 2 prezenți la ședința de la Târlungeni au decis să atragă atenția FRF asupra acestei probleme printr-un protest care va avea loc la prima etapă din campionat, programată a se disputa sâmbătă, 30 august. Conform regulamentului, un meci poate începe dacă ambele echipe se prezintă pe teren înainte de a se depăși 15 minute de la ora oficială de start a partidei. Așa că pentru a nu apărea alte probleme, cluburile au decis ca toate meciurile din această rundă să înceapă cu o întârziere de 10 minute. Alt aspect important discutat de reprezentanții cluburilor din eșalonul doi îl reprezintă meciurile care urmează a fi transmise de posturile naționale de profil. Conform declarațiilor date de mai mulți conducători ai grupărilor din Liga a II-a, aceștia își doresc ca prin noua entitate, LPF 2 să atragă un ­partene­riat în valoare de cel puțin 2.400.000 de euro. În aceste condiții fiecare grupare din divizia secundă ar putea să primească 100.000 de euro, sumă care ar contribui decisiv la bugetul fiecăreia din componentele celor două serii din L2.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVIDEO: Tulpan, mulţumit de transferurile din vară
Articolul următorVIDEO: Buzoianul Marius Ioniţă a semnat cu Olimpia Satu Mare
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ