VIDEO. Fotbal de Cascadorii Râsului la Buzău. Unul cu blatul, altul cu vaca în curtea Federației Române de Fotbal

0
5674

blat1

Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs. Un fotbalist buzoian de la echipa de Liga a IV-a Voința Lanuri a mers la oficialii din Asociația Județeană de Fotbal (AJF) să se autodenunțe după ce i s-ar fi cerut să facă un blat cu reprezentanții echipei Olimpia Rm. Sărat, în meciul direct jucat în urmă cu două etape. Mai mult, Daniel Ignat a depus un memoriu și la preșe­dintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, al cărui răspuns însă l-a surprins pe fotbalistul Daniel Ignat.


Partea comică a poveștii este că fotbalistul de la Voința Lanuri s-a hotărât să facă autodenunțul nu din mustrări de conștiință, ci pentru că presupușii parteneri de blat, oficialii râmniceni, nu s-ar fi mulțumit cu scorul de 1-1 și au depus o contestație legată de dreptul de joc al unui fotbalist de la Lanuri; așa că meciul ar fi fost, spun unii, aproape de a fi câștigat de Olimpia Rm. Sărat cu 3-0 la masa verde.
„Am fost rugat să mă dau la o parte, să mă duc în careu și să pun mâna pe minge, ca să fac penalty! Meciul s-a terminat 1-1. Mi-au spus să o las mai moale, să mă dau la o parte că, vezi Doamne și ei ne-au dat meciul data trecută. Cei care mi-au cerut asta au fost Bodoc (n.r. – antrenor jucător la Olimpia Rm. Sărat), Roman (n.r. – mijlocaș) și portarul Costel. Casă iasă blatul, șefii celor două echipe
s-au înțeles. Râmnicu Sărat a contestat dreptul de joc al unui adversar. Comisia ar trebui să dea 3-0 la masa verde. După 1-1 am avut o reacție bună, dar după ce am aflat că echipa râmniceană a făcut contestație, nu am mai fost de acord. Au fost colegi care au spus că dacă în urma contestației vom pierde meciul la masa verde, cu scorul de 3-0, ei nu mai vin la echipă”, a declarat Daniel Ignat, fotba­listul de la Lanuri.

Imagini video in exclusivitate pe buzaulsportiv.ro

video

„Omul cu vaca“ pe rol de „avocat” la FRF

De partea cealaltă, reprezentanții Olimpiei Rm. Sărat, aflând că vor fi puși în fața unor acuzații grave, fac și ei un gest cel puțin ciudat. Hotărăsc să își retragă contestația depusă la Comisia de Disciplină a AJF Buzău. Astfel spus, după ce au făcut demersurile pentru a câștiga la masa verde cu 3-0, s-au răzgândit brusc din motive necunoscute și au considerat că tot mai „înțelept” ar fi fost un 1-1.
Și dacă povestea nu era destul de comică, urmează un moment de umor involuntar desprins parcă din scenetele de Revelion din perioada comunistă. Hotărât să îi prezinte cazul șefului din fotbalul românesc, jucătorul a mers la FRF însoțit de Gelu Preda, finanțatorul altei echipe din Liga a IV-a, FC Puiești, cel care, zilele trecute, a apărut în presă lovind un arbitru cu o cracă în timpul meciului. Despre el au existat și mărturii că și-a vărsat nervii, la același meci, și pe o vacă aflată pe marginea terenului de fotbal. Întrebat de echipa de jurnaliști de la ProSport cine este el și de ce îl însoțește pe fotbalist la București, finanțatorul Preda a declarat senin: „Eu sunt omul care a apărut fără nicio treabă în presă că am ars vaca cu țigara!”. (sic!)

Burleanu: „Nu e blat“

Răspunsul șefului FRF, Răzvan Burleanu a fost unul surprinzător pentru fotbalist. „Ăsta nu e blat, dacă s-a folosit un fotbalist fără drept de joc”, a declarat Burleanu marți. Reprezentanții Asociației Județene de Fotbal Buzău dezmint și ei, pentru moment, informațiile potrivit cărora meciul dintre Voința Lanuri și Olimpia Râmnicu Sărat a fost „aranjat”, în timp ce membrii Comisiei de Disciplină au căzut de acord că s-a încercat trucarea meciului, dar au amânat decizia finală pe marțea viitoare.
Coșconea: „Declarația fotbalistului nu reprezintă prea mult“ Pompiliu Coșconea, preșe­­dintele Asociației Județene de Fotbal Buzău, nu s-a pronunțat asupra cazului în care condu­cerea echipei de fotbal Voința Lanuri este bănuită de non-combat în confruntarea cu Olimpia Râmnicu Sărat, partidă încheiată pe teren scor 1 la 1, dar gata să devină 0 la 3 în favoarea râmnicenilor la comisii.
„Declarația jucătorului de la Voința, care a spus că i s-a cerut să nu își apere corect șansele, nu reprezintă foarte mult, mai ales dacă nu este susținută și de altele”, a afirmat Coșconea în această dimineața, în cadrul unei conferințe de presă.
Coșconea vrea ca titlul de campioană să fie decis pe teren, nu la comisii. În acest sens, președintele forului local a spus că o decizie finală va fi luată abia la întrunirea Comisiei de Disciplină de marțea viitoare. Conducătorul fotbalului județean a spus că este regretabilă și rușinoasă situația în care s-a ajuns, mai ales că știrea a făcut înconjurul țării. Comisia de Disciplină prezidată de Costel Boeru și-a exprimat cele mai bune intenții, prin vocea conducătorului. Boeru a spus că, alături de membrii din comisie, va încerca analizeze cât mai bine cazul și să aplice regulamentul, luând cea mai corectă decizie. Până marțea viitoare, comisia condusă de Boeru a validat rezultatul înregistrat pe teren, scor 1 la 1.

Conferința integrală a președintelui Pompiliu Coșco­nea pe buzaulsportiv.ro

video

LĂSAȚI UN MESAJ