VIDEO. Ionescu, campion naţional la simplu! Vezi aici rezultatele şi declaraţiile sportivilor buzoieni după CN

0
1890
ovidiu-ionescu-simplu-loculI-buzau
Ionescu, campion naţional la Buzău, în 2015.

 

Buzoianul Ovidiu Ionescu este noul campion naţional al României la tenis de masă! Sportivul, legitimat la Clubul Sportiv Municipal s-a impus în ultimul act al probei de „simplu”, cu 4 la 0 în faţa lui Cioti Constantin, celălalt reprezentant al clubului buzoian în finală. „Naţionalele” din acest an s-au desfăşurat în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

ionescu-cioti
Ionescu şi Cioti, cei doi reprezentanţi ai CSM Buzău în proba de simplu.

 

Parcurs de excepţie pentru tenismenul buzoian, Ovidiu Ionescu, în cadrul Campionatelor Naţionale de Tenis de Masă din acest an. Ionescu, reprezentantul Clubului Sportiv Municipal s-a impus în toate meciurile din cadrul probei de simplu cu aceleaşi rezultat, 4 la 0. Practic, în proba „adevărului”, nici unul din adversarii jucătorului de 26 de ani nu au reuşit măcar să îi „smulgă” un punct. Buzoianu i-a eliminat rând pe rând, pe Marius Rădoi – CSS Slatina, Mihai Mănescu – CSS Ilfov, George Coroian – Politehnica Timişoara, Daniel Dan – CSS Bistriţa, Alin Spelbuş – CS Pristavu Câmpulung, pentru ca finala să şi-o adjudece în faţa lui Constantin Cioti, celălalt reprezentant al clubului buzoian la „naţionalele” de la Buzău.

Click aici pentru rezultatele complete ale probei de simplu – băieţi, din cadrul Campionatelor Naţionale de Tenis de Masă de la Buzău, din 2015.

roxana-istrate-cristi-romanescu
Podiumul, în proba de dublu feminin, de la Campionatele Naţionale de la Buzău. Roxana Istrate (a doua de la stânga la dreapta), alături de preşedintele FRTM Cristi Romanescu (ultimul din dreapta).

În proba „adevărului”, buzoianca Roxana Istrate nu a depăşit faza sferturilor de finală, acolo unde a fost eliminată de Bernadette Szocs, după un meci aprig disputat, scor 4 la 3, de sportiva legitimă la CSS Bistriţa, ocupanta ultimului loc de pe podium la finalul competiţiei. Istrate a învins-o în turul I pe Ana Maria Sebe – CSS Constanţa, cu 4 la 2, apoi pe Bernadette Balint – CSM Arad, cu 4 la 0.

Click aici pentru rezultatele complete ale probei de simplu – fete, din cadrul Campionatelor Naţionale de Tenis de Masă de la Buzău, din 2015. 

Istrate şi-a compensat evoluţia de la „simplu”, cu rezultatele înregistrate la „dublu”, acolo unde, alături de Bernadette Balint, şi-a adjudecat medalia de argint. Cuplul format din buzoianca de la CSM şi jucătoarea celor de la CSM Arad, a fost învins în finală de duo-ul Samara – Szocs, cu 3 la 0.

Click aici pentru rezultatele complete ale probei de dublu feminin, din cadrul Campionatelor Naţionale de Tenis de Masă de la Buzău, din 2015.

Ovidiu Ionescu a făcut pereche cu Hunor Szocs. Cei doi nu au reuşit să treacă de faza sferturilor de finală, după ce în turul 3 au fost eliminaţi, după 3 la 1, de cuplul Dodean – Cioti. Formaţia buzoianului a trecut în primul tur de Ciobanu – Leorda, cu 3 la 0 şi de Flamand – Vigh, tot cu 3 la 0.

Click aici pentru rezultatele complete ale probei de dublu masculin, din cadrul Campioantelor Naţionale de Tenis de Masă de la Buzău, din 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ