VIDEO. Cupa “Micului Şahist”, la grădiniţa din cartierul “Orizont”

0
1694

A venit rândul micuţiilor de la Grădiniţa cu Program Prelungit numărul 1 să încheie anul şcolar cu o competiţie de şah, inclusă în calendarul „opţionalelor” în urma cu câteva luni. Cupa „Micului Şahist” a strâns zeci de micuţi care s-au întrecut pentru un loc pe podium şi pentru prezenţa în faza următoare.


Unităţile de învăţământ preşcolar din Buzău s-au dovedit a fi receptive în privinţa practicării şahului ca materie opţională pentru micuţi. După Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 6 a venit rândul preşcolarilor de la GPP nr. 1 din cartierul Orizont să se întreacă în „sportul minţii”. Atât cadrele didactice, cât şi părinţii s-au convins de beneficiile pe care şahul le are pentru copii şi sunt dornici să continue această activitate şi în următorul an şcolar, mai ales că o parte dintre micuţi au făcut pasul spre competiţiile naţionale, organizate sub egida federaţiei de specialitate. Câştigătorii cupei „Micului Şahist” de la cele două grădiniţe din municipiu se vor întâlni în faza finală a întrecerii care va fi găzduită la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”. Toţi participanţii au primit diplome, iar cei mai buni dintre ei cupe şi medalii.

Şahul, o reuşită printre micuţii de grădiniţă

Introdus ca materie opţională în învăţământul primar, şahul a devenit o disciplină benefică şi în rândul preşcolarilor. Mai multe grădiniţe din Buzău au ales să îi iniţieze pe micuţi în sportul minţii. Un exemplu este cel de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 6, unitate care a încheiat anul şcolar cu un concurs, denumit sugestiv „Cupa Micului Şahist”. În cadrul competiţiei au fost prezenţi peste 80 de preşcolari, alături de cadrele didactice.Cei 80 de micuţi s-au adunat în curtea grădiniţei, acolo unde s-a disputat prima ediţie a „Cupei Micului Şahist”. Întrecerea a marcat un an de zile în care micuţii grădiniţei de lângă Parcul „Alexandru Marghiloman” au făcut primii paşi în tainele sportului minţii, ca activitate extracurriculară. La capătul primului an şcolar, feedback-ul primit de cadrele didactice ale grădiniţei buzoiene a fost unul pozitiv, atât din partea părinţilor, cât şi din partea copiilor. Concursul a stârnit pasiuni aprinse între participanţi, chiar dacă vârstele lor nu depăşesc şase ani. Organizatorii sunt obişnuiţi cu asemenea întreceri, dedicate celor mici, întrucât de la această vârstă sunt create premisele pentru performanţă. La sfârşitul concursului, cei micuţi au primit diplome, iar cei mai buni dintre ei medalii şi cupe pentru rezultatele înregistrate în cadrul competiţiei. Vineri dimineaţă va veni rândul grădiniţei din cartierul “Orizont” să organizeze Cupa “Micului Şahist.”

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVIDEO. HM Buzău a ratat promovarea în Liga Naţională
Articolul următorEXCLUSIV! Primele imagini cu Ilie Stan la FC Zakho. Tehnicianul buzoian îl va antrena pe Salih Jaber

Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Sport Maxim”, „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi „Bilet de vacanţă”. Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ