Rugbiştii de la Stejarul Buzău s-au obişnuit cu înfrângerile. După ce sunt ciuca bătăilor în a doua ligă de rugby din ţară, jucătorii buzoieni nu mai câştigă nici în amicale. În ultimul meci de pregătire dinaintea debutului părţii secunde a Diviziei Naţionale de Seniori, “stejarii” buzoieni au pierdut cu 5 – 9 la eseuri în faţa formaţiei Rugby Club Bârlad.

Cu două săptămâni înainte de reluarea campioantului, Stejarul Buzău a întâlnit într-o joc amical disputat sâmbătă dimineaţa pe arena “Prinţul Ghica” din Parcul Tineretului, formaţia Rugby Club Bârlad. Buzoienii, cu un lot a cărei vârstă medie este de 19,3 ani au încercat să facă faţa unei confruntări, chiar şi amicale cu gruparea din Bârlad. Puştii antrenaţi de Costică Merşoiu au oferit o replică bună, având în vedere vârsta fragedă a acestora, în compania unei grupări consacrate din campionat.

Lotul tânăr, fără experienţă, format majoritar din juniorii clubului din Parcul Tineretului a evoluat cu dezinvolutură, deşi au jucat în faţa campioanei de anul trecut din Divizia Naţională de Seniori. Sâmbătă, pe 15 august, Stejarul Buzău va întâlni pe teren propriu formaţia CS Arad, cele două echipe fiind codaşele ierarhiei din DNS. După 12 meciuri, ambele formaţii au acumulat câte 4 puncte.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVIDEO. Concordia Chiajna, cu fraţii Karamyan, în cantonament la Ciuta
Articolul următorEchipa de minifotbal a Consiliului Judeţean Buzău, abonată la banii publici

Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Sport Maxim”, „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi „Bilet de vacanţă”. Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ