VIDEO. Calificare istorică pentru clubul buzoian de șah Pheonix

0
1387

sah5

În sfârșit, județul nostru va fi prezent în primul eșalon la un sport. La doi de la înființare, clubul Pheonix Buzău a fost invitat să participe în următoarea ediție a Diviziei A. Este pentru prima dată în istoria șahului buzoian când o echipă din Buzău va fi reprezentată la cel mai înalt nivel.

Performanțele obținute de șahiștii clubului buzoian Pheonix în primii doi ani de la înființare nu au trecut neobservate. Rezultatele sportivilor buzoieni au făcut ca Federația Română de șah să invite în Divizia A gruparea pregătită de Sorin Iordăchescu, acolo unde evoluează cele mai bune zece echipe din țară. Ca și în restul sporturilor de echipă din județ, finanțarea reprezintă o problemă, însă oficialii clubului sunt convinși că, din mediul privat, vor face rost de suma necesară, pentru a participa în Divizia A.
Oficialii clubului de șah și-au exprimat intenția de a transfera mai mulți sportivi consacrați, astfel încât să își îndeplinească obiectivul, și anume menținerea în prima divizie. Printre șahiștii vizați se numără și un Mare Maestru Internațional pe a cărui legitimație va apărea ștampila clubului buzoian. ACS Pheonix Buzău urmează să participe în Divizia A la șah clasic prin echipa de seniori în perioada 2-10 octombrie. Locul de desfășurare va fi stabilit în zilele următoare.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVIDEO. HM Buzău, turneu reușit la Plopeni
Articolul următorVIDEO. Stejarul a pierdut dramatic în fața Stelei

Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Sport Maxim”, „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi „Bilet de vacanţă”. Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ