VIDEO. Gloria mai scapă de datorii. Încă două miliarde către FISC!

0

Oficialii Gloriei Buzău au reuşit să achite două miliarde de lei vechi la Fisc, din cele patru pe care trebuie să le plătească până la următorul termen de judecată. O nouă înfăţişare este programată la începutul lunii noiembrie. În aceste condiţii, gruparea din Crâng are toate şansele ca planul de reorganizare să fie prelungit cu un an.
Sacrificând jucătorii, oficialii Gloriei speră să le fie prelungit planul de reorganizare financiară cu încă un an. Formaţia din Crâng a efectuat o plată de două miliarde de lei vechi din cele patru impuse de instanţă până pe 5 noiembrie, când va avea loc o nouă întrevedere între oficialii buzoieni, persoanele aflate la masa credală şi instanţă. Managerul general al buzoienilor, Ion Viorel, vrea ca judecătorii să se pronunţe în favoarea clubului cât mai curând, pentru ca o parte din banii care intră lunar în vistieria grupării din Crâng să fie redirecţionaţi către jucători.
Reprezentanţii Gloriei Buzău sunt “convocaţi” la Tribunalul Buzău, pe 5 noiembrie, atunci când va avea loc o nouă înfăţişare în dosarul în care se judecă prelungirea planului de reorgnizare a clubului condus de Dan Tulpan. Gloria se află în insolvenţă de peste trei ani iar o decizie finală va fi dată, cel mai probabil, la începutul lunii viitoare. Omul de afaceri buzoian Ionel Turturică, al doilea la masa credală după Fiscul buzoian, a spus la ultima întâlnire cu oficialii buzoieni că la următorul termen va solicita dizolvarea clubului de fotbal, acest lucru echivalând cu sfârşitul grupării fondate în 1971.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVIDEO. Documentar inedit: Stela Duţă, “Roboţelul de aur”
Articolul următorVIDEO. AJF Buzău organizează cursuri pentru arbitri
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, jurnalist Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ