VIDEO. Află aici ce transferuri de senzaţie au făcut oficialii clubului de rugby Stejarul Buzău!

0
673

Oficialii echipei de rugby Stejarul Buzău nu au stat o clipă în pauza competiţională. Conducătorii grupării din Parcul Tineretului au bifat şapte transferuri de senzaţie. Printre jucătorii care vor îmbrăca tricoul “stejarilor” buzoieni se află foşti componenţi ai echipei naţionale, rugbişti care au evoluat ultima dată pentru Steaua sau Dinamo.
2016 a început foarte bine pentru echipe de rugby Stejarul Buzău. Rugbiştii buzoieni au dat startul şedinţelor de pregătire şi au efectuat deja primele antrenamente cu mingea, pregătindu-se pentru primele meciuri de verificare.
Buzoienii au transferat şapte jucători care vin din curtea formaţiilor Steaua şi Dinamo Bucureşti pentru a câştiga Cupa României, primul obiectiv important al noii stagiuni. Vasile Niţă, preşedintele grupării pregătite de Costică Merşoiu a vorbit despre planurile rugbiştilor din Parcul Tineretului pentru acest sezon. Mutările perfectate de Stejarul Buzău sunt de-a dreptul impresionante. “Stejarii” buzoieni vor să repete sezonul din urmă cu doi ani, când bifau victorie după victorie. Florin Tatu şi Mădălin Baraulea sunt numele cele mai importante din cele care s-au alăturat lotului pregătit de Costică Merşoiu. Primul are 31 de ani, a jucat pentru România la “mondialul” din Noua Zeelandă şi poate juca atât în linia a II-a, cât şi la “închidere”, în timp ce al doilea are 32 de ani, este fost căpitan la Steaua Bucureşti şi evoluează pe postul de pilier. Ambii sunt multipli campioni naţionali şi provin din curtea roş-albaştrilor. Tot în Parcul Tineretului va mai ajunge şi Teodor Niţu, în vârstă de 29 de ani, de la Dinamo, jucător care s-a clasat anul trecut pe locul patru în topul celor mai buni marcatori din Superligă. Acestora li se adaugă internaţionalul de tineret, Mădălin Bulearcă, linia a III-a, 22 de ani de la Steaua Bucureşti; Florian Iordan, de asemenea internaţional de tineret, în vârstă de 20 de ani, tot de la Steaua; Marius Lăcătuş, 21 de ani, aripă de la Dinamo Bucureşti şi Alin Dumitrache, tot de la Dinamo, 23 de ani, centru – aripă.

LĂSAȚI UN MESAJ