VIDEO. “Vioară”, mulţumit de prestaţia arbitrilor la ultimul meci amical

0
407

Antrenorul Ion Viorel a apreciat brigada care a oficiat ultimul amical al buzoienilor. După meciul cu CS Afumaţi, când arbitrii au plecat în toiul partidei, de data aceasta cavalerii fluierului desemnaţi de AJF au fost lăudaţi nu doar de tehnicianul Gloriei, ci şi de adversari.
Brigada de arbitri condusă de tânărul Adrian Pană, unul dintre cei mai buni arbitri ai anului 2015, a fost lăudată de Ion Viorel, după ultimul meci şcoală disputat de formaţia buzoiană. “Vioară” consideră că Pană are şanse mari să ajungă să arbitreze în eşaloanele superioare.
Adrian Pană are 19 ani, este arbitru de 4 ani şi are categoria I. Alături de Pană, la cele două tuşe au fost prezenţi Gabriel Lăcustă şi Alexandru Naum, ambii cu prestaţii pozitive. Gloria a câştigat cu 12 la 1 confruntarea disputată pe arena din Crâng în compania celor de la Voinţa Căldărăşti. Meciul şcoală cu divizionara judeţeană a reprezentat ultima partidă de pregătire a “glorioşilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ