VIDEO. Un nou trofeu! Atleta Marina Andreea Baboi, campioană balcanică

0
3850

MARINA BABOIBuzoianca Marina Andreea Baboi continuă să colecționeze trofee după trofee și medalii după medalii în întrecerile atletice la care ia startul.

Tânăra sportiva buzoiană (17 ani împliniți în luna iunie), legitimată la LPS Buzău și pregătită de profesorul Gabriel Nicolau, a participat, în week-end, la Campionatele Balcanice de atletism pentru cadeți, competiție ce a avut loc în Serbia, la Krusevac. Marina a fost singurul atlet din Buzău participant anul acesta la un campionat balcanic; mai precis, buzoianca a participat la două Campionate balcanice de atletism, săptămâna trecută atleta luând startul și la Campionatul balcanic de seniori și clasându-se, cadetă fiind, pe un excelent loc 6, printre senioarele celor 17 țări prezente în proba de 100 m plat.

Pregătită excelent și extrem de motivată, Marina Baboi nu a dat nicio șansă adversarelor balcanice, câștigând categoric proba de 100 m plat. Mai mult Marina a alergat și cel mai bun timp din carieră – personal best – 11.93s.

Marina Baboi își adaugă astfel în palmares cel de-al doilea titlu de campioană balcanică, titluri la care se mai adaugă încă unul de vicecampioană balcanică și două medalii de bronz balcanice.

În 2016, atleta Marina Baboi are cucerite, pe lângă titlul de campioană balcanică a cadetelor și patru titluri de campioană națională – două la 100 m plat, unul la 60 m plat și unul la 200 m plat – două titluri de vicecampioană națională: unul la 60 m plat și unul la 200 m plat, și o medalie de bronz la Internaționalele de seniori ale României.

Personal best-ul de 11,93s, consolidează poziția Marinei de lider național în 2016 al tineretului, junioarelor mari și cadetelor în proba de 100 m plat. Pentru Marina Baboi urmează participarea la Campionatul european de cadeți din 14-17 iulie, ce va avea loc în Georgia, la Tibilisi, Marina pregătindu-se la Poiana Brașov împreună cu lotul național de cadeți.

LĂSAȚI UN MESAJ