VIDEO. BALINT, DESPRE BUZOIANUL MANEA: “NOUL ZOLI CRIŞAN!” Mijlocaşul buzoian Alin Manea comparat cu o legendă a Universităţii

0
647

Universitatea Craiova a învins cu 2 la 1 Viitorul Constanţa, iar contribuţia buzoianului Alin Manea la succesul oltenilor a fost una decisivă. La nici un minut de la intrarea în teren, fostul mijlocaş de la Şoimii Buzău a pasat decisiv pentru Bancu, care a înscris al 100-lea gol din actuala ediţie a Ligii I. Evoluţia tânărului buzoian nu a trecut neobservată, iar acesta şi-a atras laudele “numelor grele” din fotbalul românesc.

Sursă foto: Craiova Maxima
Sursă foto: Craiova Maxima

La capătul primelor 45 de minute, Universitatea Craiova şi Viitorul Constanţa se aflau la egalitate, 0 la 0. Intrarea în teren, după pauză, a micuţului mijlocaş buzoian Alin Manea a făcut ca oltenii să deschidă scorul la nici 60 de secunde de la reluarea jocului. O incursiune pe flancul drept a fostului jucător de la Şoimii Buzău şi o pasă în gura porţii au fost suficiente pentru ca Bancu, jucătorul Universităţii, să rămână singur cu poarta goală şi să deschidă scorul.

Sursă foto: Craiova Maxima
Sursă foto: Craiova Maxima

Alin Manea putea să-şi treacă în cont al doilea “assist” al partidei, dacă Bancu nu trimitea în bară după ce a rămas singur-singurel cu portarul advers. Puştiul buzoian de la CSU Craiova “l-a găsit” pe Bancu cu o pasă de geniu, înapoia fundaşilor adverşi.

Jocul prestat de Manea a atras nu doar atenţia microbiştilor ci şi pe cele ale foştilor fotbalişti “de aur” ai României. Gabi Pele Balint, fostul component al formaţiei Steaua Bucureşti în perioada 1980-1990 şi câştigător al Cupei Campionilor Europeni în `86, l-a lăudat pe micuţul buzoian. La fel de încântat de evoluţia jucătorului buzoian a fost şi tehnicianul Universităţii, Gheorghe Mulţescu. Oltenii s-au bucurat de victorie şi au ajuns Dinamo la puncte, după ce au reuşit să se impună la final cu 2 la 1. În trecut, puştiul buzoian ajuns acum în curtea celor de la CSU Craiova a fost în atenţia cluburilor engleze Liverpool şi Manchester City, acolo unde s-a aflat pentru o scurtă perioadă în probe.

SURSĂ IMAGINI DIGISPORT.RO

LĂSAȚI UN MESAJ