AUDIO | CHIRIE EXORBITANTĂ PENTRU SALA LPS. HM Buzău, gonită din sala liceului buzoian

0
2289

Oficialii echipei locale de handbal feminin sunt mâhniţi după ce au încercat să organizeze meciul cu CSU Târgovişte în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Buzău. După două săptămâni în care au întcmit dosarul cu toate actele necesare desfăşurării partidei în sala LPS, buzoienilor li s-a cerut o chirie exorbitantă şi le-a fost reproşată ora de disputare a partidei. Cu mari eforturi, întâlnirea cu CSU s-a disputat duminică, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

După ce s-au antrenat în parc şi pe stadionul echipei de rugby pentru că nu aveau bani să închirieze o sală pentru desfăşurarea şedinţelor de pregătire, echipa locală de handbal feminin a mai primit o lovitură. Buzoiencelor le-au fost puse piedici în organizarea jocului cu CSU Târgovişte în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv.

AUDIO | Ştefan Miloş, preşedinte HM Buzău

Vreme de două săptămâni, oficialii echipei au făcut demersurile biocratice necesare organizării meciului în sala de sport din cartierul Micro XIV, pentru ca în ultima zi să afle că trebuie să achite 840 de lei pentru închirierea timp de două ore a stabilimentului sportiv. Buzoienii au căutat soluţii la Râmnicu Sărat, însă în cele din urmă partida s-a disputat în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”.

AUDIO | Ştefan Miloş, preşedinte HM Buzău

Organizarea meciului în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” s-a dovedit, în cele din urmă, de bun augur. La meci au asistat peste 500 de spectatori, care nu ar fi încăput în sala Liceului cu Program Sportiv din Buzău, iar trupa antrenată de Romeo Ilie s-a impus cu 40 la 18 în faţa grupării din Târgovişte.

LĂSAȚI UN MESAJ