GALERIE FOTO | Dragoş Manu, eliminat în primul tur al CE de box U22

0
988
  • Buzoianul a fost învins de bielorusul Karmilchik Yauheni 

Tânărul pugilist buzoian, Dragoş Manu a fost învins ieri seară de bielorusul Yauheni, în primul tur al Campionatului European de Box dedicat sportivilor sub 22 de ani. Întrecerea a fost organizată în Sala Sporturilor din Brăila şi reprezintă prima întrecere majoră din acest an pentru sportivul antrenat de Constantin Voicilaş. În palmaresul buzoianului se află un titlu de campion naţional U22, locul 2 la „naţionalele” de seniori, bronz în cupa internă şi poziţia a treia în ultima ediţie a Campionatului Naţional de Tineret. Anul acesta podiumul reprezintă obiectivul său, atât în cadrul Cupei României, cât şi a Campionatului Naţional de seniori. Printre susţinătorii buzoianului, la Brăila a fost prezentă şi Steluţa Duţă, cea mai cunoscută pugilistă a Buzăului, multiplă campioană naţională şi internaţională.

Sunt convins că aş fi putut mai mult. Îmi pare bine că am făcut un meci bun, per ansamblu, însă regret faptul că am fost eliminat. Clar, a fost o experienţă pozitivă, practic, încă o cărămidă pusă la temelia experienţei mele.” – Dragoş Manu, pugilist, CSM Buzău.

GALERIE FOTO DRAGOŞ MANU, CE DE BOX U22, BRĂILA 2017

Sursă foto: AJ Box Brăila

LĂSAȚI UN MESAJ