VICTORIE PRIN NEPREZENTARE | Stejarul Buzău – CS Mănăştur: 5-0 la „masa verde”

0
579

Rugbiştii buzoieni au câştigat la „masa verde” confruntarea programată duminică, pe arena din Parcul Tineretului. Cu o zi înaintea jocului, clujenii au anunţat că nu vor efectua deplasarea la Buzău, iar jucătorii antrenaţi de Costică Merşoiu au câştigat partida cu 5 la 0, prin neprezentarea adversarului. Cu trei etape înainte de finalul stagiunii regulate, Stejarul Buzău ocupă locul trei în clasamentul Diviziei Naţionale de Seniori.

Rugbiştii de la Stejarul Buzău au primit un cadou nesperat din partea clujenilor de la CS Mănăştur. Confruntarea dintre cele două echipe a fost programată duminică, pe arena „Prinţul Ghica”, însă din considerente financiare clujenii nu au mai efectuat deplasarea la Buzău, trupa antrenată de Costică Merşoiu câştigând prin neprezentare cu 5 la 0. Punctele câştigate duminică fac ca Stejarul să se afle pe a treia poziţie în ierarhia Diviziei Naţionale de Seniori, cu doar trei etape înaintea de finalul stagiunii regulate. Buzoienii au acumulat 35 de puncte, cu trei mai puţin decât principala contra-candidată la ocuparea poziţiei secunde, CSM Bucovina Suceava. Sâmbătă, rugbiştii buzoieni se vor deplasa la Arad pentru jocul cu formaţia CSUAV din localitate, iar peste două săptămâni, în penultima rundă a stagiunii regulate, Stejarul Buzău va întâlni tot în deplasare CS Năvodari.

LĂSAȚI UN MESAJ