Primăria Buzău a aprobat FC Buzău un proiect de 50.000 RON, în cadrul CLP 2017

Potrivit buzau.net, FC Buzău s-a reunit astăzi, tehnicianul Vasile Tudose conducând prima şedinţă de pregătire pe arena din Crâng. Întrebat de jurnaliştii buzoieni dacă sunt probleme financiare la echipa sa, Ionel Turturică a părut surprins de întrebare. Redăm în continuare o parte a articolului postat pe site-ul sus menţionat, alături de declaraţia integrală a patronului FC Buzău: ”

<<Zilele trecute au apărut în presa locală informații că la echipa patronată de omul de afaceri Ionel Turturică au existat discutii legate de neplata unor jucători. Contactat astăzi de reporterii noștri, Ionel Turturica a părut surpris de cele relatate de ziariști.

“Am fost foarte indignat de cele apărute în presă. Nu pot să trimit un copil să ceară banii la primar atât timp cât echipa este patronată de mine. Eu nu am primit nici un ban de la primarie pentru FC Buzău. Când se va chema echipa SCM Buzău atunci va fi altceva. Tot ce a apărut în presă au fost doar răutăți”>>

Nota redacţiei. Din declaraţia domnului Turturică nu reiese dacă sunt sau nu probleme financiare la echipa sa. Domnia sa nici nu a negat, nici nu a confirmat plăţile întârziate către jucători. Mai mult, acesta afirmă că echipa sa nu a primit nici un ban din partea Primăriei Municipiului Buzău, ceea ce este o minciună grosolană. Echipei sale i-a fost aprobat un proiect în valoare de 50.000 de lei, al doilea în cadrul Concursului Local de Proiecte organizat anul acesta de Primăria Buzău, după suma primită de AFC Metalul Buzău, 57.500 pentru renovarea bazei sportive. Sumele ne-au fost relatate de oficialii de la Palatul Comunal, iar lista integrală poate fi găsită aici:

PRIMĂRIA ARUNCĂ BANII-N SPORT! Finanţări mari acordate de municipalitate prin CLP

Îl asigurăm atât pe dl. Ionel Turturică, cât şi pe cititorii site-ului că jurnaliştii Buzăul Sportiv respectă toate normele deontologice în vigoare la care se supune şi Asociaţia Presei Sportive din România. În toate articolele în care a fost menţionată echipa domniei sale, cât şi numele acestuia, în care se impunea părerea dumnealui, acesta a fost contactat pentru a îşi expune punctul de vedere, fapt care poate fi uşor probat. Totodată, vă asigurăm că cele două articole la care face referire indirectă domnul Turturică sunt bazate pe spusele reale ale jucătorilor FC Buzău şi ale părinţilor acestora. Acest fapt poate fi confirmat oricând, în orice instanţa legală din ţară.

 

LĂSAȚI UN MESAJ