Sursă foto: Facebook FC Buzău

Echipa de fotbal din cadrul SCM Gloria Buzău a reuşit să se impună ieri seară, pe arena din Crâng, cu 1 la 0 în faţa formaţiei Locomotiva Buzău, liderul ierarhiei ligii a IV-a înaintea confruntării direct. În faţa a peste 300 de spectatori, Muşat a reuşit să înscrie unicul gol al partidei, în minutul 49. Succesul obţinut de buzoieni vine la o săptămâna de la meciul disputat la Pătârlagele, atunci când fotbaliştii antrenaţi de Vasile Tudose au pierdut primele puncte ale sezonului încheind la egalitate, scor 1 la 1 întâlnirea cu formaţia din localitate. Un semieşec aseară l-ar fi costat postul pe tehnicianul buzoienilor care a primit o gură de oxigen importantă după ce elevii săi şi-au adjudecat toate punctele puse-n joc cu Locomotiva.

VEZI AICI GALERIA FOTO COMPLETĂ DE LA MECIUL DINTRE GLORIA BUZĂU ŞI LOCOMOTIVA BUZĂU!

În urma rezultatului înregistrat aseară, sub lumina reflectoarelor, SCM Gloria Buzău ocupă poziţia secundă în clasamentul Ligii a IV-a de Buzău, cu 13 puncte, la două distanţă de liderul CS Voinţa Lanurile, care are 15 puncte din tot atâtea posibile, în timp ce Locomotiva Buzău încheie podiumul cu 12 puncte, la egalitate cu TEAM Săgeata şi Tricolorul Gălbinaşi. Etapa viitoare, SCM Gloria Buzău se va deplasa la Gălbinaşi, unde va întâlni formaţia Tricolorul.

Partida dintre SCM Gloria Buzău şi Locomotiva Buzău a putut fi urmărită în format video, în timp real, pe contul de facebook Buzăul Sportiv. Click aici pentru a vedea înregistrarea partidei difuzată în direct sau rămâi pe Buzăul Sportiv pentru înregistrarea video integrală în format FULL HD a confruntării.

SCM Gloria Buzău – Locomotiva Buzău: 1-0, (0-0)
Etapa a V-a, Liga a IV-a de Buzău
A marcat Muşat (min. 49)
Au arbitrat: Cristi Fliter (centru), Constantin Laurenţiu & Cosmin Gafia (toţi din Buzău). Observator: Romeo Lungu (Buzău).
Stadion: Gloria – Buzău, Spectatori: 300

SCM Gloria Buzău: Rezerve: Antrenor: Vasile Tudose.
Locomotiva Buzău: Rezerve: Antrenor: Gabriel Ibriş.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVIDEO & FOTO | Victorie pentru rugbiştii de la Gloria Buzău în prima etapă a sezonului! SCMGB – RCM Galaţi: 29-19
Articolul următorFOTO & FULL VIDEO | SCM Gloria Buzău – RCM Galaţi: 29-19

Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Sport Maxim”, „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi „Bilet de vacanţă”. Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ