Ianis Stoica, alături de Meme Stoica (stânga). La doar 14 ani, Pompi jr. cel mai tânăr debutant şi marcator din istoria FCSB. Sursă: www.digisport.ro

Pompiliu Stoica, unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti buzoieni de după `89 trece printre cele mai frumoase clipe. Ianis, fiul său a debutat la doar 14 ani în tricoul formaţiei FCSB, în meci de Cupă pe care jucătorii antrenaţi de Nicolae Dică l-au disputat în această seară, în faţa divizionarei C, Sănătatea Cluj (n.r victorie 6-1). Nici nu i s-a uscat cerneala pe buletin că Ianis a devenit cel mai tânăr debutant şi marcator al roş albaştrilor. Stoica junior şi-a făcut debutul în minutul 60, după ce l-a înlocuit pe Golofca şi a reuşit să înscrie al şaselea gol al steliştilor, în al doilea minut de prelungire al partidei.

Meciul de fotbal dintre Sanatatea Cluj si Steaua Bucuresti din 16-imile Cupei Romaniei, disputat, miercuri 25 octombrie 2017, pe stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca. © FOTO: Mircea Rosca / www.SportPictures.ro | DIGISport.ro

„M-am simţit fericit şi împlinit după multă muncă. Eu cred că rezultatele în timp se vor vedea. I-am zis să respecte ce i-a spus antrenorul şi să vină şi el cu ceva în plus. Trebuie să muncească foarte mult în continuare pentru a ajunge fotbalist. Motivaţie mai mare decât să debutezi la o asemenea vârstă cu gol nu există. Eu cred că va avea şi mai multă încredere”, a declarat Pompiliu Stoica la finalul jocului, pentru Digi Sport.

Pompiliu Stoica este unul dintre jucătorii emblematici ai defunctei Gloria Buzău şi unul din top 5 fotbalişti buzoieni din toate timpurile. Stoica a evoluat pentru gruparea din Crâng la începutul aniilor `90, vreme de cinci sezoane la nivel de seniori (n.r. 1993-1998), perioadă în care a disputat 60 de partide, în care a marcat 11 goluri, evoluând pe postul de fundaş stânga. Pentru Steaua Bucureşti, Pompi a jucat vreme de patru sezoane, acumulând 108 partide în tricoul roş-albastru şi 3 goluri. Buzoianului i-a cântat imnul de 8 ori, în perioada 2000-2006.

Pompiliu Stoica şi-a pupat părinteşte feciorul, chiar în timp ce acesta acorda un interviu. Nu este pentru prima dată când un fotbalist român îşi exprimă ataşamentul faţă de fiul său în acest mod. În 2005, în grupele Europa League, Mircea Lucescu (n.r. antrenor Şahtior Doneţk) a fost învins, în Ucraina de Rapid Bucureşti, formaţie antrenată de fiului său, Răzvan. Venit după junior la conferința de presă, Mircea și-a sărutat fiul pe creștet înainte să dea declarațiile.

Ianis şi Pompiliu Stoica. Sursă: www.digisport.ro

Iată ce a declarat Ianis Stoica pentru Digi Sport, la finalul partidei cu Sănătatea Cluj: „Acest debut şi acest gol au venit în urma muncii mele. De 8 ani fac fotbal, toată viaţa mi-am dedicat-o acestui sport. Fac şi câte două antrenamente pe zi”, a spus Stoica, pentru ca apoi să vorbească despre emoţiile prin care a trecut: „Mi-a explicat tata cât de greu e să porţi tricoul Stelei. Şi la antrenament mi-e greu să îl port. Să vină Alibec şi să îmi spună „salut” e mare lucru la 14 ani. Ştiam de duminică faptul că voi fi în lot, acest lucru mi-a dat multă încredere. A fost incredibil, mi s-au înmuiat picioarele când am fost chemat de la încălzire; cred că o să scriu o carte despre acest meci”.

Ianis Stoica nu-i seamnă tatălui său. Fiul lui Pompiliu Stoica are 1,83 metri înălțime la cei 14 ani ai săi, în timp ce tatăl său are o înălțime de 1,7 metri. Stoica junior evoluează pe postul de mijlocaș dreapta. Stoica junior a început fotbalul la juniorii celor de la Petrolul, după care a fost o perioadă în Germania, urmând ca apoi să semneze cu FCSB.

REZUMAT VIDEO SĂNĂTATEA CLUJ – FCSB

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVIDEO | SCM Gloria Buzău a câştigat la Siriu şi este noul lider al Ligii a IV-a de fotbal
Articolul următorAntrenament cu public | SCM Gloria Buzău – Ştiinţa Bacău: 42-17, (18-10)

Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor „Sport Maxim”, „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi „Bilet de vacanţă”. Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ