MODELISM | Alina Ene, prima sportivă a SCM Gloria Buzău în lotul naţional

0
526
Alina Ene, a treia persoană de la stânga la dreapta este prima sportivă a SCM Gloria Buzău convocată la lotul naţional

Alina Ene este prima sportivă legitimată la Sport Club Municipal Gloria Buzău care s-a calificat în lotul național de rachetomodelism al României. Sportiva în vârstă de 33 de ani va reprezenta țara noastră la Campionatul Mondial de Modelism, ce se va desfășura anul viitor, în Polonia.

Recent, la Costești, s-a desfășurat ultima etapă a Campionatului National de Rachetomodelism, SCM Gloria Buzău reușind să obțină o medalie de argint la seniori si una la juniori în unica probă rămasă, cea de altitudine.

VIDEO | CAMPIONATUL NAŢIONAL DE RACHETOMODELISM

Rezultatele obținute până acum sunt notabile și dau încredere echipei buzoiene, mai ales că SCM Gloria, club înființat de Primăria Buzău, și-a început activitatea în urmă cu doar trei luni.

Următoarea mare provocare a Alinei Ene, care este și profesor de dans modern la Palatul Copiilor Buzău, o constituie participarea la Campionatul Mondial de Modelism din Polonia, de anul viitor:

„Sunt mândră că voi reprezenta România la viitorul Campionat Mondial și sper ca echipa noastră să confirme în continuare. Eforturile depuse au început să producă rezultate și cred că acesta este cel mai important aspect.”, a declarat sportiva Alina Ene.

În vară, pe când activa la Clubul Sportiv „Voința”, Alina Ene și-a trecut în cont trei medalii de aur la rachetomodelism. Un merit deosebit pentru rezultatele sportivei buzoience îl are și antrenorul emerit Ovidiu Nica, titularul Cercului de Aeromodelism de la Palatul Copiilor Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ