Foto: Andrei Piţigoi

Soarta le-a surâs fotbaliştilor de la Sport Club Municipal Gloria Buzău. Ultimul Comitet Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a efectuat o serie de schimbări „Regulamentului de organizare şi desfăşurare a jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga a III-a”, care le va asigura buzoienilor adversari facili la barajul pentru accederea în eşalonul terţ.

S-au alcătuit şapte regiuni, fiecare cu câte şase judeţe în componenţă. Campioana fiecărui judeţ poate întâlni oricare din celelalte cinci câştigătoare ale campionatelor judeţene din regiunea din care fac parte. Potrivit împărţirii efectuate de către oficialii FRF, câştigătoarea titlului judeţean din Buzău se va întâlni cu echipa similară din campionatele judeţelor Brăila, Tulcea, Constanţa, Vrancea sau Galaţi, toate alcătuind Regiunea & Sud-Est. Tragerea la sorţi va avea loc în luna februarie, imediat după întoarcerea oficialilor FRF de la Campionatul European de Futsal din Slovenia. Barajul pentru promovarea în Liga a III-a va avea loc în dublă manşă, turul urmând să aibă loc pe 16 iunie, începând cu ora 18:00, iar returul pe 23 iunie, începând cu ora 17:30.

Regiunea 1 Nord-Est: Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava, Vaslui
Regiunea 2 Nord-Vest: Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj
Regiunea 3 Centru: Alba, Braşov, Mureş, Covasna, Harghita, Sibiu
Regiunea 4 Vest: Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş, Gorj, Mehedinţi
Regiunea 5 Sud – Vest: Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa
Regiunea 6 Sud: Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Bucureşti, Ilfov, Prahova
Regiunea 7 Sud – Est: Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Buzău, Vrancea

 

LĂSAȚI UN MESAJ