Sursă foto: Facebook | Adriana Alexandru.

Adriana Alexandru (n.r. centru), sportivă în vârstă de doar 15 ani, legitimată la CSS „CN BP Haşdeu” şi elevă a Liceului Pedagogic „Spiru Haret” va participa alături de reprezentativa naţională a României la Campionatul European de volei U17, care va avea loc peste două luni în Bulgaria. România s-a clasat pe locul I în cadrul grupei preliminare A, stagiu încheiat săptămâna trecută la Ploieşti. „Tricolorele” au bigat trei victorii din tot atâtea posibile, respectiv 3-0 cu Elveția și Suedia și 3-1 cu Belgia. Turneul final se va desfăşura în perioada 12-21 martie, meciurile urmând să fie găzduite de Sofia, capitala vecinilor din sud şi oraşul Samokov. În cadrul celei mai importante competiţii continentale dedicate reprezentativelor U17 vor participa următoarele echipe: Bulgaria (n.r. din postura de țara gazdă), cele opt câș­tigătoare ale grupelor preliminare: România, Slovenia, Turcia, Belarus, Italia, Rusia, Serbia și Ucraina și cele mai bune trei ocupante ale poziţiilor secunde: Olanda, Germania și Ungaria.

LĂSAȚI UN MESAJ