Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă organizată în sala de şah a Sport Club Municipal Gloria Buzău, Vasile Niţă, directorul interimar al grupării din Crâng a fost întrebat dacă deţine studii superioare, dacă poate arăta dovada acestora (o copie fiind obligatorie în dosarul său de angajare, aflat la câţiva metri de sala în care s-a desfăşurat întâlnirea cu reprezentanţii mass-media).

 Vasile Niţă, director interimar al SCM Gloria Buzău. Sursă foto: Buzăul Sportiv
Vasile Niţă, director interimar al SCM Gloria Buzău. Sursă foto: Buzăul Sportiv

Oficialul buzoian a spus că este absolvent al Institutului Politehnic din Iaşi, promoţia 1983, nu a dorit să răspundă întrebării dacă în prezent este student al Facultăţii de Construcţii, din cadrul Universitaţii Al. I. Cuza din Iaşi şi nici nu a vrut să arate dovada absolvirii studiilor la care face referire. Din informaţiile noastre, acesta a absolvit Institutul Politehnic din Iaşi, de unde după doar doi ani a devenit subinginer. Iată reacţia directorului interimar al SCM Gloria Buzău şi al preşedintelui Cristi Ceauşel, când am cerut lămuriri în această privinţă.

VIDEO | Cel mai tare din parcare n-are studii superioare?

Sursă foto: Buzăul Sportiv | Cristi Ceauşel, preşedinte al Comitetului Director al SCM Gloria Buzău

De ce ne interesează un răspuns clar şi adevărat? Pentru că, potrivit poziţiei pe care o ocupă în cadrul clubului, anume „director interimar”, domnia sa este remunerată cu aproximativ 8000 de lei lunar, sumă dezvăluită cu jumătate de gură în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii mass-media, iar lipsa studiilor ar însemna introducerea în mod voit în eroare a Primarului Mun. Buzău şi a consilierilor locali, care au votat numirea ca interimare al unei persoane cu studii medii, într-o poziţie în care trebuia desemnată o persoană cu studii superioare. Aceasta este o eroare judiciară gravă şi un prejudiciu de aproape jumătate de miliard adus municipalităţii, prin plata a şase salarii lunare în cuantum de 8000 de lei, o leafă de aproximativ trei ori mai mare decât a fostului conducător al FC Gloria Buzău, Dan Tulpan, comparabilă cu cea a primarului Constantin Toma şi a preşedintelui CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

5 COMENTARII

  1. ma uit cu un gust amar si fara sperante in viitor ,daca mai exista asemenea indivizi care vor sa se sustina unul pe altul si in final unul pt.toti si……! Daca sunt anumite conditii de a ocupa un post in ierarhia clubului cei vizati { fara discutii } acestia trebuie sa prezinte acte doveditoare in original ,si nu in ultimul rand sa aiba sau sa fi avut activitate sportiva deosebita.Este jenant sa asisti cum acel domn plinut vrea sa schimbe subiectul discutiei si sa abata discutia de la subiectul pus in dezbatere ; ” existenta st.sup.a dlui nita ” Buzaul niciodata nu a dus lipsa de oameni pregatiti profesional ,sportiv ,corecti ,cinstiti si pusi pe treaba ,Dar ..? trebuiesc cautati si sa fie eliminate vechile obiceiuri a spiritului de gasca . Cu bine !

  2. ma uit cu un gust amar si fara sperante in viitor ,daca mai exista asemenea indivizi care vor sa se sustina unul pe altul si in final unul pt.toti si……! Daca sunt anumite conditii de a ocupa un post in ierarhia clubului cei vizati { fara discutii } acestia trebuie sa prezinte acte doveditoare in original ,si nu in ultimul rand sa aiba sau sa fi avut activitate sportiva deosebita.Este jenant sa asisti cum acel domn plinut vrea sa schimbe subiectul discutiei si sa abata discutia de la subiectul pus in dezbatere ; ” existenta st.sup.a dlui nita ” Buzaul niciodata nu a dus lipsa de oameni pregatiti profesional ,sportiv ,corecti ,cinstiti si pusi pe treaba ,Dar ..? trebuiesc cautati si sa fie eliminate vechile obiceiuri a spiritului de gasca . Cu bine ! P.S Nu am mai facut comentarii de ce nu l afisezi ?

LĂSAȚI UN MESAJ