Colaj Buzăul Sportiv; Sursă foto: arhiva personală Alexandra Dumitrascu.

Buzoianca Alexandra Dumitraşcu (n.r. 15 ani, 16 în sep. 2018), componentă a echipei de handbal feminin SCM Gloria Buzău va rămâne la gruparea din Crâng, după ce tânăra care evoluează pentru echipa pregătită de Romeo Ilie a primit o ofertă consistentă pentru ca aceasta să se alăture Centrului Naţional de Excelenţă de la Braşov.

Având în vedere parcursul jucătoarei care evoluează ca inter stânga, părinţii s-au consiliat inclusiv cu Constantin Toma, primarul municipiului Buzău pentru a se asigura că vor lua cea mai bună decizie. Edilul buzoian „a atacat” oferta formaţiei din Braşov şi i-a oferit Alexandrei puţin mai mult decât termenii înţelegerii cu CNE Braşov.

„Am crescut alături de echipa de la Buzău. Practic, în Sala Sporturilor am învățat cum se ține o minge de handbal în mână, iar pentru mine acest lucru înseamnă foarte mult. Firește, ca orice sportiv doresc să evoluez, să fiu remarcată pentru a-mi putea depăși propriile obiective. Acest lucru s-a întâmplat în urma unui meci la Blejoi. În sală se află doamna Carmen Buceschi antrenoare de la Centrul Național de Excelență Brașov – Lotul Lărgit de Cadete al României care m-a remarcat și a făcut demersuri pentru a mă avea în echipa CNE. M-am bucurat enorm, pentru că am conștientizat ce moment important este pentru mine ca sportiv, dar mi se oferea și posibilitatea să îmi fac antrenorii și echipa mândrii de mine. În primă fază, am avut intenția să accept oferta de la Brașov. Am dat probele, le-am trecut, mai trebuia doar ca familia mea să semneze contractul. Acela a fost momentul în care m-am întrebat dacă vreau cu adevărat să fac asta. O parte din mine voia să plece pentru o performanță individuală, iar o parte voia să rămână să lupt alături de echipa mea pentru orașul meu. Părinții mei au stat de vorbă cu conducerea clubului și chiar cu domnul primar și au primit asigurări că și aici, la Buzău, junioarelor, ni se va asigura tot ceea ce este necesar pentru a ne antrena în condiții optime și pentru a face performanță.
A fost foarte greu pentru mine să iau această decizie, dar am ales să rămân. Am încredere în promisiunile primite și am convingerea că vom fi sprijinite să luptăm pe teren pentru a-i face pe buzoieni să fie mândri de noi. Mulțumesc tuturor celor care au crezut în mine și eu pe toți cei care iubesc handbalul să fie alături de noi.” Alexandra Dumitraşcu – SCM Gloria Buzău

Alexandra îmbracă constant tricoul echipei de junioare 2 a SCM Gloria Buzău, acolo unde impresionează prin evoluţiile sale. Micuţa este antrenată de Ştefan Miloş şi se pregăteşte alături de echipa de senioare, pentru care a bifat câteva prezenţe în actuala stagiune, în meciurile de pregătirea ale buzoiencelor.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentEXCLUSIV! Vezi aici cine va conduce de luni SCM Gloria Buzău!
Articolul următorCUPA OKINAWA | 23 de medalii pentru sportivii pregătiţi de sensei Costin Stanciu
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ