Echipa de handbal feminin a SCM Gloria Buzău s-a impus astăzi, cu 39-11 (23-2 la pauză), în faţa formaţiei CSU Târgovişte, într-o partidă din cadrul etapei cu numărul 22 a Diviziei A. Meciul s-a disputat în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Iolanda Balaş Sotter”, în faţa a peste 300 de spectatori. Pentru trupa antrenată de Romeo Ilie au evoluat: Denisa Matei, Mădălina Mureş (1 gol), Alexandra Vrabie (1 gol), Cristina Dragu (5 goluri), Gabriela Drugău (3 goluri), Cristiana Ciuplea (3 goluri), Alina Horjea (6 goluri), Ionela Goran (8 goluri), Laura Bujoiu, Nicoleta Vlad (4 goluri), Roxana Tabarcea (4 goluri), Alina Lupu, Andreea Mărginean (4 goluri) şi Cristina Strahan.

Foto: Andrei Piţigoi | Buzăul Sportiv

SCM Gloria Buzău este liderul ierarhiei din eşalonul secund, cu 60 de puncte din tot atâtea posibile, acumulate în urma a 20 de meciuri. Următoarea clasată, CSU Neptun Constanţa are cu 12 puncte mai puţin. Etapa viitoare, SCMGB va întâlni, în deplasare Ştiinţa Bacău.

LĂSAȚI UN MESAJ