Foto: Andrei Piţigoi | Buzăul Sportiv

Invitaţia a fost onorată cu succes. Aceasta a fost concluzia trasă după meciul pe care lidera Ligii 4 – SCM Gloria Buzău la disputat în compania fostei campioane a României, Astra Giurgiu. Un meci despre care s-a mai vorbit şi poate se va mai face şi în continuare, mai ales de către jucătorii grupării din Crâng, mulţi dintre aceştia considerând că poate a fost singura lor şansă să întâlnească şi să se dueleze cu „greii” din fotbalul românesc.
Să menţionăm faptul că invitaţia a venit pe filiera buzoianului Bogdan Pârvu, fostul goalkeeper al Gloriei Buzău făcând parte din staff-ul lui Edi Iordănescu.

„Codul portocaliu” a trecut, întâlnirea de gradul zero s-a încheiat cu bine, iar concluziile ne-au fost oferite de „şeful din iarbă” al „roş-albaştrilor” – George Timiş.

VEZI AICI GALERIA FOTO COMPLETĂ!

„Invitaţia celor de la Astra ne-a surprins pe toţi. Am fost onoraţi de acest lucru şi trebuie să îi mulţumim în primul rând lui Bogdan Pârvu. Vă daţi seama, pentru noi a fost chiar o mare surpriză. Erau atâtea echipe din eşaloanele superioare care puteau susţine un meci de verificare cu Astra Giurgiu. Am primit un telefon de la Bogdan, care era împreună cu Edi Iordănescu şi ne-a întrebat dacă vrem să facem un amical cu ei pentru că au auzit că jucăm frumos. Hai, am zis că Bogdănel este buzoian şi poate de aceea a venit această invitaţie, însă şi Edi era la curent cu ce se întâmplă la Buzău. Că echipa este pe primul loc şi ne dorim să promovăm, că aici se dezvoltă un proiect frumos şi serios. Şi asta a fost. Nici nu am stat pe gânduri, am acceptat imediat. Despre joc, ce pot să spun?! Ne aşteptam. Ştiam ce ritm au, ce diferenţă este, nu neapărat între ligi, ci între jucători. Totuşi mă bucur de atitudinea pe care au avut-o băieţii noştri, a fost una pozitivă. Este drept că nici nu ne-am adaptat ritmului impus de adversari, drept pentru care începutul jocului a fost mai greu pentru noi. Încet, încet, am prins curaj, am început să alergăm mai mult şi asta s-a văzut. Au văzut şi ei că dacă te concentrezi la joc şi eşti pregătit sută la sută, indiferent de adversar, îţi vine mult mai uşor. Până la urmă a fost un antrenament bun pentru ei şi o experienţă extraordinară pentru noi. Ne-au felicitat la final şi s-au felicitat şi ei că ne-au ales să le fim adversari. Mai mult spune faptul că ne-au acceptat fără ezitare invitaţia de a disputa un meci revanşă la Buzău, meci pe care dorim să îl disputăm la inaugurarea noii suprafeţe de joc, cel mai probabil în vară. Până atunci trebuie să ne concentrăm la meciurile din campionat, să câştigăm seria şi barajul şi vom mai vedea ce va fi”.

Gabi Cernat | SCM Gloria Buzău

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDJST Buzău anunţă deschiderea sesiunii a concursului local de proiecte 2018
Articolul următorFOTO | Modă la fileu! La CSS Buzău, voleiul se predă în cizme cu tocuri!
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, jurnalist Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ