Foto: Andrei Piţigoi | Buzăul Sportiv

La cum se decurg lucrurile la acest început de retur se pare că meciul dintre SCM Gloria Buzău şi Team Săgeata, programat la finalul lunii mai, va fi finala Ligii 4, însă nu trebuie neglijată nici Voinţa Lanurile care poate oricând să schimbe datele problemei.

Sâmbătă, la Verneşti, trupa pregătită de George Timiş şi Vasile Tudose s-a distrat cu echipa locală – Viitorul, de care a dispus la un scor, 11-0, care ne scuteşte de prea multe comentarii. Să spunem doar că defensiva gazdelor a rezistat doar 15 minute după care tăvălugul „roş-albastru” a făcut prăpăd. Babageanu şi Cîmpeanu cu câte un hattrick, Muşat cu o dublă, Mihăescu, Bădiţă şi Codreau cu câte o reuşită au consfinţit o victorie lejeră, aceasta fiind a cinsprezecea din actuala stagiune.

Principala contracandidată la câştigarea seriei, Team Săgeata a dispus pe teren propriu de Înfrăţirea Zoiţa (3-0) şi rămâne la trei puncte în spatele Gloriei şi cu două mai multe decât Voinţa Lanurile, formaţie pe care o va întâlni în „Vinerea Mare”. Tot în aceeaşi zi, SCM Gloria Buzău va primi pe stadionul din Crâng vizita muntenilor de la Mntana Pătârlagele, partide pogramate în cadrul etapei a XIX-a.

Liga a IV-a de Buzău, Stagiunea 2017-2018, Etapa a XVIII-a
Viitorul 08 Verneşti – SCM Gloria Buzău: 0-11, (0-5)
Au marcat: Babageanu (15, 18, 30); Cîmpeanu (35, 60, 70); Muşat (58, 88); Mihăescu (71); Bădiţ (27) şi Codreanu (82).

Pentru SCM Gloria Buzău au evoluat: Marius Geantă – Cristi Zaplaic, Dragoş Ceauşel, Costin Puşcă (Alex Crăciun), Gabi Mihăescu, Mădălin Oprea, Andrei Cîmpeanu, Alin Bălan, Daniel Chirilă (Dragoş Ioniţă), Mihai Babageanu (Cristi Muşat), Andrei Bădiţă (Ionuţ Codreanu). Antrenori: George Timiş şi Vasile Tudose. Delegat: Dumitru Mureşan.

Gabi Cernat | SCM Gloria Buzău

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentHANDBAL | Simplă formalitate! Spartac Bucureşti – SCM Gloria Buzău: 19-44, (11-20)
Articolul următorRUGBY | Scor neverosimil! Bucovina Suceava – SCM Gloria Buzău: 8 – 83!
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor şef al publicaţiei Buzăul Sportiv, jurnalist Data Sports Group şi fotograf 123RF. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

LĂSAȚI UN MESAJ