Rugbiştii buzoieni şi-au îndeplinit primul obiectiv al sezonului şi au încheiat campionatul regulat al Diviziei Naţionale de Seniori pe prima poziţie, loc care le-a asigurat buzoienilor prezenţa în semifinalele competiţiei şi totodată avantajul de a disputa această fază pe teren propriu. Astfel, după victoria obţinută zilele trecute, la Petroşani, scor 42-24 (cu punct ofensiv), SCM Gloria Buzău este prima în ierarhia DNS, cu 54 de puncte. Pentru rugbiştii antrenaţi de Costică Merşoiu urmează semifinala, sâmbătă, la Buzău cu RC Bârlad, meci care se va disputa la ora 11.00. În cea de-a doua semifinală se vor întâlni Tomitanii Constanţa şi CS Năvodari.

Buzoienii pot deschide şampania după meciul de sâmbătă, dacă se vor impune în faţa echipei din Bârlad, întrucât în SuperLigă promovează primele două clasate.

LĂSAȚI UN MESAJ