Iulică Trăsnea, preşedintele formaţiei Luceafărul Buzău, alături de Florea Androne,

Recent s-a încheiat prima sesiune de acordare a fondurilor nerambursabile din acest an desfăşurată de Primăria Municipiului Buzău în baza Legii nr. 350/2005 şi a HCL nr. 28 din 15.02.2018 privitoare la bugetul municipiului pentru anul în curs destinată persoanelor juridice fără scop patrimonial, cluburilor sportive şi asociaţiilor sportive pe ramură de sport. Municipalitatea a acordat 475.000 de lei (n.r. 4,75 miliarde lei vechi) către 17 entităţi. În total au fost depuse 21 de proiecte de către tot atâtea asociaţii/cluburi sportive, însă doar 17 au fost eligibile pentru a fi prezentate Comisiei de Evaluare alcătuită din Florea George (preşedinte), Doina Mihaela Ştirbat (membru), Daniela Saiu (membru). Laura Răileanu fiind responsabil de aplicare al procedurii de atribuire.

Patru nu au prins lotul

Patru entităţi juridice nu s-au regăsit pe lista celor 17 care au primit bani din partea Primăriei Municipiului Buzău. Două dintre acestea nu au fost evaluate din punct de vedere al eligibilităţii şi al criteriilor de calificare. Este vorba despre Clubul Sportiv Univers B90 şi Asociaţia Fotbal Club Atletic Kids, care au depus proiectele după data limită, respectiv 30 aprilie 2018. Celelalte două sunt CS Luceafărul Buzău, proaspăt promovată în Liga I de futsal şi Asociaţia Clubul Sportiv Romanian Drift Community.

Trăsnea „driblat”?

Clubul condus de Trăsnea a fost refuzat după o eroare de nepermis a reprezentaţilor săi. Aceştia nu au anexat dosarului depus la Palatul Comunal documentul din care să reiasă contribuţia proprie de 10% din suma solicitată. Oficialii clubului nou promovat au făcut dovada disponibilităţii doar a 12.000 de lei, adică 10% din 1,2 miliarde de lei vechi, nu 10% din suma solicitată, adică 1,8 miliarde de lei vechi. Decizia nu pică bine pentru Luceafărul, care teoretic din toamnă ar trebui să evolueze în primul eşalon de futsal din ţară. Datele se schimbă, dacă în luna august consilierii locali vor activa secţia de futsal din cadrul SCM Gloria Buzău, care ar urma să „absoarbă”, cel puţin sportiv, locul din Liga I al jucătorilor antrenaţi de Iulică Trăsnea şi George Marcu. Asociaţia Clubul Sportiv Romanian Drift Community a uitat să anexeze dosarului documentul prin care aceasta făcea dovada că nu are datorii către autorităţile locale.

Aproape două miliarde, împărţite către patru cluburi

Aproape jumătate de sumă a fost împărţită de patru cluburi din cele 17 care au primit fonduri, care au obţinut cel mai bun punctaj potrivit algoritmului de finanţare. Cele mai bune proiecte potrivit punctajului şi în speţă sumei acordate sunt: 48.223 RON, GTC Motorsport; 47.259 RON, „Promovarea sportului de performanţă”, Clubul Sportiv Crâng Buzău; „Relansarea boxului buzoian” 46.294 RON, AS Golden Gym Bogdan Dinu şi „Sportul de performanţă – Volei”, 43.401 RON, CN BP Haşdeu. Iată lista completă a entităţilor finanţate de Primăria Municipiului Buzău:

LĂSAȚI UN MESAJ