„Dacă ai învățat ceva din înfrângeri, înseamnă că nu ai fost învins cu adevărat.” – Hilary Hinton “Zig” Ziglar – (n. 6 noiembrie 1926 – d. 28 noiembrie 2012) autor american.

Voinţa Lanurile şi-a făcut un obicei din a câştiga al doilea trofeu ca importanţă în fotbalul judeţean. Ieri, la Râmnicu Sărat nu a contat numele adversarului. De fapt, pentru băieţii lui Tase Lăptoiu niciodată rezonanţa oponentului nu şi-a spus cuvântul, atâta timp cât misiunea a fost una clară: să-şi sprijine de pectorali cele mai strălucitoare medalii şi să pună cea mai mare cupă pe masa inginerului. Nuca tare a primei ligi judeţene a transpus dorinţa finanţatorului Cristea în obiectivul de sezon al ultimilor ani. Şi i-a ieşit, nu doar o dată.

Dincolo… lucrurile păreau destul de clare. Titlul de campioană judeţeană şi victoria la scor de neprezentare în prima manşa a barajului de promovare în Liga a III-a au creat premisele unei false invicibilităţi, asezonată mioritic cu o aroganţă nejustificată. Se spune că nu poate câştiga cine nu a învăţat să piardă, da` asta înseamnă să-ţi accepţi propriile slăbiciuni, să le conştientizezi, să admiţi când greşeşti şi să ai dorinţa de a le corecta.

Punctual:

Când joci „la judeţ” şi bugetul tău rivalizează cu cele de top din liga a III-a, staff-ul tehnic din punct de vedere numeric este cât al unei participante în al doilea eşalon şi ai stadion de prima divizie să pierzi în faţa unei echipe judeţene, indiferent de caracterul competiţional al jocului, este mai degrabă o chestie de onoare, decât de tactică, formă şi pregătire.

Când reprezinţi cel mai mare club al judeţului, Regulamentul de Ordine Interioară ar trebui să fie o normă ad litteram, nu un îndreptar scriptic al comportamentului. Pentru că reprezinţi nu doar ceea ce se vrea a fi crema judeţului din punct de vedere sportiv, ci şi un set de valori morale, corecte şi demne, pe care se presupune că le împărtăşeşti şi le aperi. Ori, asta-i o însuşire a marilor campioni, care nu se mulţumesc doar cu un titlu judeţean.

Când eforturile unei întregi comunităţi, de la primu` om al urbei, la a sa mâna dreaptă, la nr. 1 din club şi din asociaţia judeţeană de profil, alături de nr. 2 din federaţie, suporteri şi presă lucrează pentru propria bunăstare, răsplata este obligatorie, iar ea se naşte o dată cu prima picătură de sudoare şi se încheie cu cifre favorabile pe tabelă după fluierul final. Într-o lume subiectivă precum cea a sportului, pragmatismul cifrelor dă ora exactă. Performanţa, în traducere liberă.

O vorbă actuală spune că-n sporturile de echipă din România, o victorie se pregăteşte în birouri într-un procentaj de 80%, însă fără cele 20 de procente care duc la întreg, succesul încă este departe. Acum nu discutăm despre marcajul om la om, în zonă, sau dublajul din afara dreptunghiului verde. Încă este timp pentru SCMGB.

Victoria înseamnă a ajunge în vârf, iar în antiteză înfrângerea nu înseamnă musai a rămâne în umbra muntelui, ci faptu` că te afli la start. Şi dacă nu muşti din caşcaval, accederea este inevitabilă. Asta înseamnă să tai răul din rădăcină, să-l stârpeşti din faşă, chiar dacă naşterea a fost cu forcepsul, iar copilul mult dorit. Înseamnă să-ţi asumi decizii şi fapte, pentru a nu face loc precedentului şi pentru a nu sacrifica viitorul. Într-un sport dedicat gentlemenilor, înseamnă să fii bărbat, nu vagabond.

Pentru că aşa-i stă bine unei echipe care se respectă, iar atunci când nu te respecţi, nimeni nu o va face!

LĂSAȚI UN MESAJ