Danciu Bogdan, în tricoul Gloriei Buzău | FOTO: ANDREI PIŢIGOI

În vestiarele stadionului din Crâng se va simţi din nou parfumul de fotbalist. Asta după ce oficialii echipei SCM Gloria Buzău au reuşit să transfere unul dintre cei mai importanţi jucători buzoieni. Fotbalist cu ştate vechi în prima ligă, jucătorul adus în Crâng este buzoianul care a impresionat în Europa League în urmă cu câteva sezoane.

Ciprian Petre (în mijloc), după meciul Juventus Bucureşti vs CSU Craiova | FOTO: ANDREI PIŢIGOI

A început fotbalul la Petrolul Berca şi s-a remarcat în tricoul formaţiei Juventus Bucureşti (28 de meciuri, în sezonul 2004-2005, 26 de meciuri în sezonul 2017-2018), la mijlocul aniilor 2000. De acolo a făcut pasul către Jiul Petroşani (2005-2006, 41 de meciuri/ 3 goluri). A urmat Unirea Urziceni (2006-2008), doi ani în care a bifat 38 de meciuri si a reuşit să înscrie de două ori. Cea mai bună perioadă a cunoscut-o la Gaz Metan Mediaş, echipă al cărui tricou l-a îmbrăcat şase ani (2011-2017), după ce a mai trecut prin curtea celor de la Gloria Bistriţa (43 de meciuri, 3 goluri, 2008-2011). Dacă încă nu v-aţi dat seama este vorba despre Ciprian Petre, buzoianul cu cele mai multe goluri în competiţiile europene şi al patrulea în clasamentului numărului de jocuri din prima liga. La 37 de ani, mijlocaşul dreapta originar din Berca a decis să se întoarcă acasă, iar momentul nu putea fi mai bun pentru SCM Gloria Buzău. Oficialii din Crâng au profitat de dorinţa jucătorului buzoian de a reveni acasă şi au parafat o înţelegere pentru un singur sezon, în cei mai „blânzi” termeni financiari.

Ciprian Petre (primul din stânga) în tricoul formaţiei Juventus Bucureşti, înaintea meciului cu Viitorul Constanţa | FOTO: ANDREI PIŢIGOI

Mai tare decât toată secţia

Cifrele lui Ciprian Petre sunt de-a dreptul impresionante în comparaţie cu ce se regăseşte în prezent în întreaga secţie de fotbal a Sport Club Municipal Gloria Buzău. Adunate, toate prezenţele în Liga I/Divizia A a oficialilor şi antrenorilor secţiei de fotbal (căci dintre jucători nici unul nu a evoluat la nivelul primei ligi) nu ajung nici la jumătatea numărului de jocuri în care Petre a auzit fluierul de stat la nivelul primului eşalon de fotbal din România. Numărul golurilor nici nu intră în discuţie.

STATISTICĂ | Maxim 7 fotbalişti rămân la SCMGB din toamnă! Vezi aici ce schimbări masive vor avea loc în echipa antrenată de Tudose! 

Sursă foto: arhivă personală Bogdan Danciu

Căpitan la juniorii „tricolori”, readus în Crâng

Bogdan Danciu (21 de ani), fost internaţional de juniori a revenit în Crâng, acolo unde a îmbrăcat tricoul defunctei FC Gloria Buzău în liga secunda, sub comanda lui Ion Viorel. Danciu evoluează ca mijlocaş central şi vine de la noua promovata în Liga I, Dunărea Călăraşi, via Oţelul Galaţi. Puştiul buzoian impresionează prin tehnicitate, clarviziune şi fizic. Transferul său se poate dovedi de bun augur în perspectiva sezoanelor următoare, când SCMGB are obiectivul clar de a promova în Liga I, ţintă stabilită de curând de Constantin Toma, Primarul Municipiului Buzău.

Gemenii Puşcă vor evolua din nou împreună

Mădălin Puşcă va reveni pe arena din Crâng. Fratele lui Costin Puşcă, jucător înregimentat încă din iarnă de formaţia antrenată de Vasile Tudose este un câştig pentru gruparea buzoiană, privind prin prisma experienţei sale. În vârstă de 33 de ani, Costin are un profil sportiv similar cu al fratelui său, cu un plus ofensiv, acesta evoluând în linia mediană. Puşcă 2 a mai trecut pe la FC Gloria Buzău, Olimpia Râmnicu Sărat şi Metalul Buzău. Marius Drăguţ este a patra mutare la capitolul „sosiri” efectuată de SCMGB. Jucătorul care evoluează ca mijlocaş a mai apăra culorile FC Gloria Buzău şi ale echipelor Unirea Slobozia şi Juventus Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ