Sursă foto: Info Ialomiţa

Sport Club Municipal Gloria Buzău continuă să se întărească pentru revenirea în Liga Naţionala, la mai bine de un deceniu de la ultima prezenţă a unei echipe buzoiene în primul eşalon valoric al handbalului buzoian. Astăzi, reprezentanţii clubului din Crâng, în frunte cu Cristian Ceauşel, directorul Consiliului de Administraţie au bătut palma cu Dumitru Muşi, unul dintre cei mai experimentaţi tehnicieni din campionatul intern. Înţelegerea dintre cele două părţi are o durată de doi, obiectivul pentru stagiunea care va începe în toamnă fiind menţinerea în Liga Florilor, de preferat fără participarea la barajul de promovare/retrogradare. Muşi va ocupa funcţia de antrenor principal, în timp ce Romeo Ilie, tehnicianul care a promovat echipa buzoiană în prima ligă va fi secund. Noul tehnician la buzoiencelor va debuta pe banca SCMGB pe 2 septembrie, atunci când la Buzău va sosi HCM Rm. Vâlcea, în cea dintâi rundă a campionatului.

Dumitru Muși (n.r. 65 de ani) a mai antrenat în carieră CSM Roman, Tomis Constanța, HCM Rm. Vâlcea, Remin Deva, Unirea Slobozia, dar și HCM Roman. A mai fost antrenorul naționalei de tineret a României alături de care a câștigat aurul mondial în 1999. Totodată, acesta a fost „secundul” lui Gheorghe Tadici în 2005, când la Sankt Petersburg (n.r. Rusia), România a jucat finala Campionatului Mondial.

1 COMENTARIU

  1. Ceausel se pare ca e mana dreapta a dlui primar ca e prin toate consiliile de administratie ale societatilor din subordinea primariei.

LĂSAȚI UN MESAJ