Constantin Toma, primarul Mun. Buzău vorbindu-le buzoienilor după meciul cu Sarichioi | Foto: Andrei Piţigoi | Buzăul Sportiv

După ce a revigorat oraşul atât din punct de vedere economic, cât social-cultural, edilul buzoian vrea performanţă şi în sport, acolo unde prin finanţarea dată către SCM Gloria Buzău, acesta a devenit primarul care a acordat cea mai mare sumă sportului local din toate timpurile.

Din păcate, din toate domeniile în care şeful de la Palatul Comunal a schimbat lucrurile în bine, sportul este pe ultima poziţie, situaţia administrativă şi sportivă a SCM Gloria Buzău fiind pe departe de a fi clară şi transparentă.

Constantin Toma a cerut ca obiectivul echipei de fotbal a SCMGB să fie promovarea imediată în liga secundă, iar în mai puţin de un an vom afla dacă şefii „sportului rege” din Crâng vor satisface doleanţa edilului Toma şi implicit a întregii suflări fotbalistice din Buzău sau vor intra în istorie ca cea mai mare dezamăgire a fotbalului buzoian.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDrum lin spre liga secundă pentru SCM Gloria Buzău! Echipele buzoiene, repartizate în seria de Moldova
Articolul următor„Inamicul insectelor” a survolat astăzi deasupra Buzăul
Autor al cărţii „Drum printre ani – Istoria echipei de fotbal Gloria Buzău 1971 – 2011”. În prezent redactor Buzăul Sportiv, fotograf 123RF şi fotoreporter SCM Gloria Buzău, secţii handbal, modelism & şah. Realizator TV şi moderator al emisiunilor "Sport Maxim", „Fotbal Total”, „TV Sport”, „Eurofotbal”, „Sport Maxim”, „Arena sportivă” şi „Zona neutră”. Prezentator al emisiunilor „În spatele uşilor de restaurant”, „Tainele pensiunii” şi "Bilet de vacanţă". Realizator al DVD-urilor „Războinicii la Ciuta”, „Meciuri de poveste” şi „Palatul Comunal, simbol al Buzăului”. Peste 200 de evenimente sportive comentate (din fotbal, handbal şi futsal).

2 COMENTARII

  1. „ ce a revigorat oraşul atât din punct de vedere economic, cât social-cultural”?? Voi citiți ce scrieți? Parcă ați face propaganda primăriei.

    Economic, orașul e în continuare la fel de vai de capul lui, iar din punct de vedere social-cultural rămâne amintirea felului cum Toma a forțat închiderea cinematografului Dacia, care era una din locațiile festivalului de film BUZZ CEE.

    „vor intra în istorie ca cea mai mare dezamăgire” – nu înțeleg de ce asemenea așteptări. E o serie grea, mai grea decât a Metalului sezonul trecut, și oricum liga 3 e cam nivelul cel mai bun la care poate spera SCM Gloria în acest moment.

    • Revigoarea vine ca urmare a acţiunilor sale, în puţin după 2 ani de la instalare. Cred că suntem printre puţinele publicaţii neafiliate politic sau sprijinite financiare din mediul politic. Ca să fie şi mai clar, nu avem contract de promovare şi nici o altă forma de remunerare din partea primarului, a Primăriei Buzău sau partidului pe care-l reprezintă. Inclusiv a societăţilor sale. BUZZ CEE este sprijinit consistent de către CJ, care le-a pus la dispoziţie organizatorilor şi infrastructura sa. Nu cunosc încă, în detaliu situatia juridică a Cinema Dacia. Da, clar vor intra în istoria ca cea mai mare dezamăgire. Păi, când cheltui 13.000 de euro pe un cantonament la Nehoiu, ai staff de liga a II-a, salarii cel puţin de nivelul eşalonului secund, susţinere politică şi economică (buget net superior tuturor participantelor), ce pretenţii ai? Să eviţi promovarea? Seria I este inferioară, valoric vorbind Seriei a II-a. Este de ajuns să-ţi arunci ochii peste componenţa celor două! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ