CLM Buzău. Foto: Andrei Piţigoi | Buzăul Sportiv

Deşi nu există, secţia de futsal a SCM Gloria Buzău va participa la un turneu amical, programat duminică, în sala de sport a LPS Buzău. Emblema şi denumirea grupării din Crâng sunt prezent pe afişul oficial, însă oficialii de vârf ai SCMGB nu cunosc nici un aspect privitor la competiţia amicală din weekend-ul acesta.

Aşa cum v-am prezentat în exclusivitate, două secţii urmează să se asigure celor deja existent la Sport Club Municipal Gloria Buzău, cel mai mare club polisportiv din ţară. Ramurile sportive „Karate” şi „Futsal” se vor alătura celor 10 deja existente. Pentru ca aceastea să fie activate este necesar votul majoritar al celor care alcătuiesc Consiliul Local al Municipiului Buzău, iar proiectul de hotărâre local va fi supus atenţiei acestora abia pe 30 august, când potrivit surselor noastre este planificată şedinţa de la Palatul Comunal.

Afişul competiţiei.

Participă, dar nu există | Blat în CLM Buzău?

Turneul amical de futsal este organizat de către ACS Fortius Buzău şi va avea loc duminică, 26 august, cu 4 zile înainte de supunerea la vot a activării celor două secţii. Practic, fără a avea temeiul juridic, secţia de futsal a Sport Club Municipal Gloria Buzău va participa la o competiţie cu caracter amical, înainte să dobândească oficial „certificatul de naştere”. De aici deducem încrederea neafişată însă public, a reprezentanţilor grupării din Crâng care dându-şi girul pentru participarea la întrecerea organizată de concitadina Fortius sunt convinşi 100% că activarea celor două secţii este doar o problemă de timp, neluând în calcul un eventual vot nefavorabil al CLM.

Cazan, director SCMGB: „Nu cunosc nici un aspect privitor la acest lucru, secţia de futsal fiind inactivă în cadrul clubului nostru”

Întrebat despre competiţia de futsal la care urmează să participe Sport Club Municipal Gloria Buzău, Ion Cazan, directorul interimar al clubului buzoian a oferit o declaraţie rezervată: „După cum bine ştiţi, secţie de futsal încă nu avem. Dacă cei din Consiliul Local Municipal vor aproba proiectul privitor la activarea acesteia, vom avea. Deocamdată, nu participăm oficial în nici o competiţie de futsal. Cel puţin, nimeni nu a luat legătura cu mine sau cei din club legat de acest aspect”.

Gică Hăhăianu, organizator: „Domnul Turturică ne-a confirmat prezenţa la turneu”

Am luat legătura cu Gică Hăhăianu, organizatorul competiţiei, totodată preşedintele ACS Fortius Buzău şi coleg în cadrul Comisiei de Futsal a Federaţiei Române de Fotbal cu Ionel Turturică, reprezentantul formaţiei FC Buzău, cel care potrivit surselor noastre, urmează să conducă futsalul în Crâng. Iată ce ne-a declarat: „Domnul Turturică (n.r. Ionel, preşedinte FC Buzău) ne-a spus că vor participa la turneu cu denumirea de Sport Club Municipal Gloria Buzău. Privitor la legalitatea prezenţei nu pot să-mi exprim o părere, pentru că lucrurile nu se întâmplă în curtea mea. Sper să-şi rezolve orice problemă internă au şi să contribuie alături de noi la promovarea acestui sport”.

Telefonul american. Ceauşel, contactat de Gabi Bodescu

Cristi Ceauşel, mâna dreaptă a primarului Municipiului Buzău a confirmat faptul că acesta a fost sunat de Gabi Bodescu (miercuri, ora 15:13), buzoianul secretar adjunct în cadrul federaţiei de profil. Al doilea om din FRF s-a interesat de evoluţia secţiei de futsal, însă reacţia lui Ceauşel a fost identică cu cea a directorului interimar. Ceauşel nu a dorit să detalieze subiectul, având în vedere faptul că propunerea nici nu a ajuns pe masa consilierilor locali.

În cadrul turneului din Sala LPS Buzău vor fi prezente patru echipe, două dintre ele din Buzău, Fortius, respectiv SCMGB. Aături de acestea, au confirmat prezenţa United 2 Galaţi şi Dunărea Călăraşi. Meciurile sunt programate să înceapă la ora 14:00, iar accesul spectatorilor va fi gratuit.

LĂSAȚI UN MESAJ