Ion Cazan, directorul interimar al SCM Gloria Buzău a urnit lucrurile în Crâng! Sursă foto: Andrei Piţigoi | Buzăul Sportiv

Sport Club Municipal Gloria Buzău a organizat ieri cea de-a cincea conferinţă de presă într-un an şi jumătate de la apariţia noii structuri sportive din Crâng. În cadrul întâlnirii cu reprezentanţii mass-media au fost prezenţi Ion Cazan, directorul interimar al SCM Gloria Buzău, alături de Marian Boldişteanu, şeful secţiei „volei”; Ciprian Petre, căpitanul echipei de fotbal, handbalistele Carmen Stoleru şi Ana Maria Simion (n.r. cele mai recente transferuri de la desfiinţata echipă din Roman), alături de voleibalista Marina Elena Cojocaru. Acestora li s-a adăugat şi Alfred Vasilescu, administratorul societăţii care de o lună de zile se ocupă de ceea ce înseamnă PR, marketing şi imaginea clubului buzoian.

Ion Cazan, director interimar SCMGB: „Suntem în grafic pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor propuse”

Ion Cazan, directorul interimar al SCMGB a început conferinţa de presă cu prezentarea rezultatelor principalelor secţii ale grupării din Crâng: fotbal, handbal şi rugby. Şeful din Crâng s-a arătat încântat de performanţele obţinute în doar un an şi jumătate de către sportivii SCMGB, mai ales că acestea au fost înregistrate de către aproape toate cele 12 secţii active. Cazan a comparat SCM Gloria Buzău cu CSM Bucureşti în privinţa numărului de ramuri sportive (n.r. SCMGB 12, fiind cel mai mare club polivalent din ţară; CSM Bucureşti, 14 secţii) şi s-a arătat uşor dezamăgit de rezultatele înregistrate de una dintre cele mai recente secţii active, cea de futsal, acolo unde jucătorii antrenaţi de Iulian Trăsnea şi conduşi de Ionel Turturică sunt pe locul 8 din 10 în prima ligă, cu doar două victorii.

VIDEO | CONFERINŢĂ DE PRESĂ SCM GLORIA BUZĂU – partea I

Pe scurt, despre realizările SCMGB în aproape 2 ani de la înfiinţare:

HANDBAL FEMININ: Locul 6 din 14 echipe participante în Liga Florilor (n.r. primul eşalon din ţară). Statutul de „nou promovată” a fost îndepărtat rapid de echipa pregătită de Dumitru Muşi, care a strâns în acest an 13 puncte, aflându-se la patru distanţă de podium. Obiectivul secţiei este menţinerea, fără baraj în prima divizie.

FOTBAL: Locul 1 din 15 după retragerea formaţiei din Roman. SCMGB are 32 de puncte, cu trei puncte mai mult decât Oţelul Galaţi, principala contra-candidată la promovare, dar şi cu un meci mai mult disputat. Promovarea se va decide, cel mai probabil, la Buzău, în retur. Sarcina fotbaliştilor din Crâng este dificilă, având în vedere presiunea mediatică, a propriilor suporteri, dar şi aşteptările conducerii clubului şi a oraşului, care au asigurat fotbaliştilor pregătiţi de Timiş cele mai bune condiţii din serie, atât financiare, cât şi materiale.

RUGBY: Locul 5 din 8 cu 13 puncte, cu 5 mai mult decât CS U Cluj (n.r. locul 6). Nou promovată în Super Liga CEC Bank, echipa de rugby pare să fi scăpat de grijile retrogradării. Jucătorii antrenaţi de Costică Merşoiu trebuie să gestioneze foarte bine partidele din partea secundă a stagiunii pentru a îşi asigura prezenţa în prima divizie valorică din ţară şi sezonul următor.

SCM Gloria Buzău a înregistrat rezultate foarte bune şi la celelalte ramuri sportive din cadrul clubului. Marina Baboi este privită drept principala speranţă a atletismului românesc, Ovidiu Ionescu ţine la cote înalte tenisul de masă buzoian, fraţii Burtanete (n.r. gimnastică) îşi confirmă parcursul evolutiv spre înalta performanţă, secţia de modelism a fost catalogată de Cazan drept una dintre cele mai bune din ţară, „şahul” condus de către consilierul judeţean PD Ion este apreciat pentru polivalenţa activităţilor organizate, secţia de karate şi cea de box îmbogăţind vitrina clubului cu cele mai strălucitoare medalii încă de la activarea celor două departamente, iar „voleiul” are ca obiectiv accederea în prima ligă, cursă pentru care sportivii buzoieni sunt în grafic.

LĂSAȚI UN MESAJ